„Modernizarea societății românești în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea a încurajat apariția unei piețe de artă la gurile Dunării, după un model de tip occidental pe care elita epocii l‑a copiat și l‑a transplantat, cu reușitele, eșecurile, particularitățile inerente. [...]

Lidia Trăușan‑Matu ne propune prin paginile de față o recuperare necesară a cronicii de artă din a doua jumătate a epocii menționate. Rândurile respective, împrăștiate printr‑o presă culturală eterogenă și, uneori, efemeră, reconstituie biografii, trasee și destine profesionale, mecanisme de promovare și excludere profesională, legături din interiorul unei bresle și încă ceva, care apare printre rândurile cronicilor: drumul european al unei societăți care începuse să descopere cu deplină curiozitate Europa și să se integreze în cadrul cosmopolit al acesteia. Ele au fost identificate și alăturate cu acribie, puse în contextul epocii și oferite specialiștilor a căror cercetări vor beneficia de susținerea acestui prețios volum“. (din Prefață, dr. Alin Ciupală)

„Acesta este cel de-al doilea volum care recuperează „cronica de artă” din presa românească a veacului al XIX-lea. Cel dintâi a apărut la Editura Mega, Cluj-Napoca, în 2017, cu titlul Cronica de artă. Despre pictori și tablouri în paginile gazetelor românești din veacul al XIX-lea (1860–1900). Volumul de față cuprinde un număr important de texte despre artiștii și arta plastică din spațiul românesc, apărute între 1860 și 1900, identificate de noi în următoarele reviste și gazete: Revista Carpaților, Trompeta Carpaților, Atheneul român, Pressa, Convorbiri literare, Amicul artelor, Voința națională, Revista orientală, Literatura și arta română, Viața nouă, Revista idealistă, Arta românească, Gazeta artelor, Revista nouă, Revista poporului. Textele au fost semnate de cronicari foarte diferiți ca stil și anvergură profesională (jurnaliști, scriitori și istorici, critici de artă, pictori și arhitecți, medici, economiști și avocați) și par să se fi născut dintr‑o triplă ambiție a autorilor, și anume: (1) să-i aducă pe cititori cât mai aproape de pictori și tablourile lor, (2) să inițieze publicul amator în limbajul artei și (3) să conserve intacte emoția, plăcerea sau neplăcerea încercate de ei la vizitarea unei expoziții temporare sau a unui muzeu. Deși cheia cronicilor trebuie să fi fost punerea în valoare a picturilor și a oamenilor care le-au realizat, ele sunt încărcate cu detalii privitoare la biografiile artiștilor, la poveștile din spatele picturilor, la expozițiile de artă și grupările de artiști, la piața de artă și colecționarii cei mai cunoscuți din epocă.

Legat de formatul editării, la fel ca în primul volum, am inventariat gazetele în ordinea în care au apărut pe piață și le-am urmărit rubricile dedicate picturii până la dispariția sau prima lor suspendare. Acesta este motivul pentru care frontiera 1900 a fost depășită în cazul a două-trei publicații. (...)

Volumul acesta nu ar fi fost posibil, în această formă, fără sprijinul esențial al unor profesioniști de la Biblioteca Academiei Române din București (mai exact, doamna Lenuța Mitrea și domnul Cătălin Mirea) și de la Biblioteca Facultății de Istorie din București (doamnele Mihaela Harnagea și Niculina-Violeta Nicolescu). Exprim aici toată gratitudinea mea. De asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă către Editura Mega, domnii Cristian Sincovici și Francisc Baja, pentru apariția volumului. Cu profesorul Alin Ciupală am purtat îndelungi discuții pe seama editării volumului. Îi mulțumesc pentru idei, sfaturi și răbdare.” - Lidia Trăușan-Matu

"Cercetarea arheologică şi istorică a Daciei pre-romane, deşi s-a materializat în numeroase studii – unele de o remarcabilă valoare – nu a reuşit, totuşi, să acopere în mod uniform întreg teritoriul intrat în stăpânirea lui Burebista şi Decebal, ca urmare a stadiului diferenţiat al cunoştinţelor actuale despre vasta problematică a acestei perioade. Desigur, în centrul atenţiei s-a aflat, cum era şi firesc, nucleul fortificat din zona Munţilor Orăştiei, unde s-au desfăşurat şi cele mai de seamă evenimente legate de istoria statului dac. Printre regiunile cărora cercetarea le-a acordat o atenţie mai redusă se numără şi cea a Mureşului Inferior, cu zona adiacentă a sud-vestului Munţilor Apuseni, poate datorită şi poziţiei sale periferice, ceea ce a favorizat unele amestecuri etno-culturale – nu întotdeauna lesne de descifrat. Cartea elaborată de tânărul cercetător dr. Alexandru Berzovan, arădean prin origine, actualmente ieşean, vine să umple această lacună istoriogra‑ fică. Autorul, absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, al unui master la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi al unui doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s-a remarcat deja prin contribuţiile importante pe care le-a adus la cunoaşterea istoriei şi civilizaţiei dacice, îndeosebi din partea de vest a ţării, fiind autorul a circa 20 de studii, primite cu interes de către specialişti. Contribuţiile aduse atât în studiile anterioare, cât şi în prezenta monografie se bazează deopotrivă pe valorificarea unor materiale inedite din săpături mai vechi, aflate în diferite colecţii muzeale (îndeosebi din Arad şi Timişoara), ca şi pe rezultatele cercetărilor personale, întreprinse pe teren, în zona care face obiectul acestei cărţi. Monografia dedicată bazinului Mureşului Inferior şi sud-vestului Munţilor Apuseni în perioada clasică a Daciei prero‑ mane are la bază teza sa de doctorat, susţinută în 2015 la Universitatea din Iaşi (sub coordonarea noastră), căreia autorul i-a adus câteva modificări, vizând o structurare mai coerentă şi condensată a numeroaselor materiale prezentate. Cu toate că nucleul monografiei îl constituie prezentarea şi discutarea realităţilor arheologice şi istorice din regiunea vizată, totuşi autorul s-a străduit să le integreze, mai ales pe baza descoperirilor arheologice, ca şi pe baza puţinelor informaţii oferite de izvoarele scrise, în contextul mai larg al istoriei şi arheologiei Daciei din perioada maximei sale dezvoltări (secolele I î. Hr. – I d. Hr.). Compararea datelor din zona studiată s-a făcut îndeosebi cu realităţile din nucleul statului dac, situat în Munţii Orăştiei, dar şi cu informaţiile existente din alte regiuni ale Daciei, mai ales cu cele din părţile vestice ale regatului. Meritul acestor paralele constă în evitarea expunerii unor locuri comune, arhicunoscute, autorul punând accentul pe compararea datelor concrete de care a dispus din teritoriul studiat." - fragment din Prefață

Eastwards, beyond the foggy, wooded ridges of the Eastern Carpathians, lies a land dominated by rolling hills and knolls, covered in earlier periods by extensive forests and patches of plain. From northwest to southeast flow several large rivers, known since ancient times: Siret, Prut, Dniester, with their numerous tributaries. Corresponding roughly to the historical province of Moldova, this land is literally at the western edge of the great Eurasian Steppe… (from the Introduction)

-

„The frontiers of the Roman Empire, over 5000 km long, stretch from the Atlantic coast of Scotland, along the Rhine and the Danube, also enclose the Banat region and Transylvania, then going down along the Oriental Carpathians to the Black Sea; from the southern coast of the Black Sea they continue towards the Near East until the Red Sea; then, in North Africa, they line the edge of the Sahara desert until the Atlantic coast of Morocco. Over this entire area, visible traces of fortifications, roads and settlements are still preserved, but numerous monuments still lay hidden underneath the earth. Despite the fact that the Roman frontiers crossed regions with different relief and climate, they constitute a whole in that they were designed to protect Roman territories. The research of these monuments and the preservation policy regarding them was and is unequal in the various presentday states on whose territory traces of the Roman frontier are to be found. Consequently, in the ‘80s of the 20th century, the idea of globally protecting the Roman frontiers, viewed as a unitary monument, was met. In 1987, Hadrian’s Wall in United Kingdom was declared a UNESCO monument. It was followed in 2005 by the German-Raetian sector, on which occasion the UNESCO committee decided to set up the ‘Frontiers of the Roman Empire’ site. (...)

This project through its complexity generated an interdisciplinary approach of the proposed subject stimulating such future attempts in the archaeological research field. By using the latest technical methods of non-destructive investigation the project did not damage the stratigraphy of the archaeological site obtaining instead a high amount of data otherwise time consuming judging from the archaeological excavations perspective contributing also to the preservation of the cultural heritage.” - Introduction