-

Magic and witchcraft were part of the life of all communities throughout the entire human history. Besides modern theoretical approaches, which first appeared in the Victorian times and continued until today, magical practices are still considered useful means through which people could communicate with the supernatural beings, and sorcerers and witches are the intermediaries of this dialogue through their knowledge and abilities. Ethnographic studies have provided numerous examples of magical rituals, illustrating the huge variety and complexity of the gestures and actions required by the aforementioned dialogue with the supernatural world. Likewise, ancient literary sources can help unveiling similar information regarding some of the past societies. However, this is not the case for many areas from temperate Europe and elsewhere during most of the ancient times. As a consequence, the archaeologists are called to provide at least partial reconstructions of the magical practices and their practitioners from the regions in question using the evidence they have uncovered. It has to be noted that the archaeology of magic and witchcraft is not a new subject. There are several important contributions published around the world, which have proposed several methods of analysing and interpreting relevant archaeological evidence; many are mentioned in the introductive chapter. At the same time, a series of recent theoretical approaches taken over from cultural anthropology, for example those related to the “cultural” or “social life of things”, could offer useful instruments for interpreting archaeological data from the perspective of magic and witchcraft in past societies. (From „FOREWORD”)

-

„La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră avea să intre în sfera de influență a U.R.S.S. Încă din timpul războiului Stalin afirma, şi dădea de înţeles aliaţilor, că acest război va fi altfel şi că imperiul sovietic îşi va impune propriul său sistem, până acolo unde va ajunge armata sa. Cu toate că Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidelor istorice au sperat, până în ultimul moment, în ajutorul S.U.A., Angliei şi Franţei, acest lucru nu s-a întâmplat, Europa fiind împărţită în sfere influenţă. Din păcate, ţara noastră a căzut în sfera de influenţă a imperiului sovietic, condus de către dictatorul Stalin, care a reuşit să-şi impună regimul şi în România, până în anul 1947, cu ajutorul Partidului Comunist din România, un partid minuscul ce nu avea decât aproximativ 1000 de membri la 23 august 1944.” (din „Studiu introductiv”)

Volumul de faţă cuprinde 1062 de scrisori, care, în intervalul 1930–1949, au circulat între Ion Muşlea şi respondenţii la chestionarele Arhivei de Folklor a Academiei Române. [...] Cu excepţia a douăsprezece scrisori, care au circulat între Ion Muşlea şi preotul profesor Victor Ioan Oprişu, publicate de Ioachim Lazăr, restul de o mie cincizeci sunt inedite, păstrate în cadrul Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, în dosarele administrative ale primului director al Arhivei, sub eticheta „Ieşiri 1930–1948”.

Deschidem în istoria Dobrogei veacurilor XV -XIX o temă nouă, mai puţin cunoscută, aceea a evoluţiei fortificaţiilor otomane. Analiza problematicii localizării cetăţilor şi fortificaţiilor realizate de otomani pe teritoriul Dobrogei ne-a permis, în ultimii ani, o amplă documentare, având ca principal obiectiv aprofundarea bibliografiei, cercetarea arheologică, studierea şi interpretarea izvoarelor istorice, incluzând şi surse cartografice. Astfel, prin proiectul Cartografia cetăţilor medievale dispărute, am valorificat într‑un întreg datele obţinute, pe parcursul mai multor decenii, în urma cercetărilor arheologice, a izvoarelor istorice descoperite recent şi a celor în care sunt descrise sau apar informaţii despre cetăţile şi fortificaţiile otomane din Dobrogea. Descoperirea unor planuri şi prospecte, aflate în arhivele de la Kiev şi Moscova, permite o analiză amplă a trecutului cetăţilor otomane situate de-a lungul frontierei dunărene, istoricii şi nu numai având acum la îndemână surse care arată, printre altele, mult mai clar evoluţia fortificaţiilor otomane de la Hârşova, Măcin, Isaccea, Tulcea, Babadag, Constanţa şi Mangalia. Pe parcursul derulării proiectului, am apelat la tehnicile moderne utilizate în cartografie, prin folosirea intensă a investigaţiilor non-invazive, care implică fotografii aeriene, prospecţiuni geomagnetice, georadar, rezistivitate electrică sau studiul imaginilor satelitare. (din „Introducere”)