„Imnele care împodobesc slujbele Bisericii Ortodoxe sunt creaţii ale unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii, cei mai mulţi trăitori în partea bizantină a primului mileniu al creştinătăţii încă nedivizate. După un alt mileniu de istorie zbuciumată a Bisericii, până astăzi, imnele marilor colecţii liturgice ca Octoihul, Triodul, Penticostarul şi Mineiele păstrează nealterată amintirea unei perioade esenţiale pentru structurarea învăţăturii de credinţă. Este perioada Sinoadelor Ecumenice, a marilor personalităţi care au ilustrat secolele patristice şi care au lăsat o perenă creaţie, atât de expresie mai teoretică, dar şi imnografică.” Vasile Grăjdian

Lucrarea de faţă, intitulată „Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea. Studenţi Teologi (1792–1948)” prezintă 1157 de biografii a studenţilor teologi, roade ale formării Bisericii Catolice, pentru partea de nord-vest a României precum şi pentru comunităţile greco-catolice din estul Ungariei de astăzi. În acest vast teritoriu ecleziastic, a doua Episcopie unită românească, avea să-şi formeze începând cu anul 1792, pentru început într-un Seminar minor, iar mai apoi, din 1914, într-un Seminar major, elita intelectuală preoţească, care a adus un aport esenţial la progresul comunităţile româneşti şi rutene din acest areal. (...)

Prezenta lucrare are la bază informaţii din sursele edite bisericeşti (şematisme şi anuare greco-catolice şi romano-catolice) coroborate cu informaţii inedite din fondurile arhivistice, precum şi din bibliografia specifică subiectului. În cercetarea şi prelucrarea materialului, datorită complexităţii şi a volumului mare de muncă, acesta a fost împărţit în trei părţi distincte (1792–1850, 1851–1900, 1900–1948), fiind format din două capitole: „I. Cronologia anilor şcolari (1792–1948)” şi „II. Biografiile studenţilor teologi (1792–1948)”. În întocmirea primei părţi, cea denumită „Cronologia anilor şcolari” informaţiile culese din şematisme au fost completate cu cele din fondurile arhivistice. Chiar dacă există lipsuri în privinţa anilor şcolari, lucrarea prezintă o imagine cât mai aproape de realitate a frecvenţei studenţilor în institutele teologice din ţară şi străinătate. În întocmirea părţii a doua, cea mai complexă şi importantă din punctul nostru de vedere, pentru că este vorba de biografiile celor 1157 de studenţi teologi greco-catolici, informaţiile culese din sursele arhivistice au fost completate cu cele din bibliografie, întregul material fiind ordonat alfabetic, pentru a facilita găsirea fiecărei persoane. (din „Introducere”)

„Lucrarea care vede acum lumina tiparului se apleacă asupra istoriei unei regiuni care este departe de a fi ocolit interesul specialiștilor datorită dimensiunilor multietnice, multiculturale și multiconfesionale care i-au îmbogățit istoria și i-au conferit un rol de punte de legătură între imperii, lumi și culturi Banatul. Punctul de pornire l-a constituit o valoroasă teză de doctorat Familii nobile din Banat în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Heraldică și genealogie, susținută cu succes de autoare în cadrul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București. Ceea ce conferă o valoare deosebită lucrării, trebuie spus de la început, este introducerea în circuitul științific a unor informații inedite, descoperite de Patricia Manea în arhivele pe care le-a cercetat cu asiduitate, pornind în fapt de la un fond arhivistic uitat și neexplorat, provenind din arhiva veche a comitatului Caraș, păstrat pe vremuri la muzeul din Lugoj și ajuns apoi în depozitele arhivelor din Timișoara. Mergând pe urmele acestor arhive «călătoare», dispersate de-a lungul timpului și în condiții istorice uneori tragice, cum a fost și istoria Banatului, a fost recompus, pas cu pas, dosarul inițial. Aceeași complexitate culturală și etno-confesională a determinat-o pe autoare, în chip fericit și justificat credem noi, să abordeze istoria elitelor bănățene în mod global, nu pe considerente și preferințe etnice care ar fi creat o fragmentare artificială ce putea împiedica înțelegerea fenomenelor în adâncimea și în integralitatea lor.” Prof. emerit Antal Lukacs