-

 

SOMMAIRE

Alexander Baumgarten, Le reste comme problème de la philosophie

I. Figurer le reste

Luigi Tassoni, La poetica delle somiglianze. Milo De Angelis dalle rovine del soggetto alle tracce del riconoscimento
Corin Braga, Le centre structurel et ses restes
Giovanni Rotiroti, Per una poetica e una politica dei resti a partire da Urmuz: il caso di Tristan Tzara, Eugène Ionesco, Paul Celan e Gherasim Luca
Antonio Patraș, The Anecdote in The History of Romanian Literature from Its Origins to the Present
Ligia Tudurachi, « Jouets », « boîtes », « reliques ». Fascination du petit chez Hortensia Papadat-Bengescu
George Alexandru Condrache, The Residual Forms in Contemporary Central European Literature. Two Case Studies: Bohumil Hrabal and Ádám Bodor


II. Le continent de la non-lecture

Horea Poenar, Glitches of the Archive: On the Relation Between Memory and the Commons
Catherine Gravet, Dépouiller des archives pour éditer des textes « résiduels » : le cas Alexis Curvers
Florin Oprescu & Monica Oprescu, Mateiu Caragiale – Through the Leftovers’ Glass. From the Journal to Ephemerides
Gabriela Glăvan, Communist Leftovers: The Forgotten Books of Gellu Naum
Eugen Radu Wohl, Ion D. Sîrbu’s Anthumous Works as (Re)valuable Residues
Levente T. Szabó, Dilettantism as a Moral Panic. Recovering a Forgotten Discourse of Hungarian Literary Modernization]
Corina Croitoru, Le résidu du résidu : ombres de la poésie roumaine de guerre
Roxana Patraș, When All That Rests Is Literature: Traces, Transcriptions and Remnants of Great Speeches
Arina Neagu, Une autre approche sur les mémoires roumains de prison : le caractère résiduel de « l’indicible concentrationnaire »
Barbara Miceli, How to Turn a Forgotten Figure of American History into a National and Gender Emblem: Joyce Carol Oates’s Treatment of Mary Jo Kopechne in Black Water


III. Identités en marge

Marie Vrinat-Nikolov, Les langues ignorées de l’espace littéraire bulgare
Annalisa Cosentino, La boemia altrove
Marius Popa, Le classicisme français dans la critique littéraire de la génération roumaine de 1848. Radiographies d’un « malentendu »
Lavinia Sabou, The Travel Accounts We Don’t Write About. Eastern European Ways of Mapping the World
Ruxandra Cesereanu, Societal Metabolism and “Excretion”: Towards a Typology of Marginals (The Fiction of Venedikt Yerofeyev, Alexander Zinoviev and Roberto Bolaño)


IV. Survivances

Monica Fekete, La rigenerazione del poema cavalleresco: da centro epico-narrativo a margine del moderno, da trionfo idealistico a spazio del romanzo contemporaneo
Laura Marin, Survivances du neutre
Márta Zabán, Residual Nationalism. The Nineteenth-Century Hungarian Folk Drama as a Reinterpretation of European Theatrical Nationalism. Pour une politique du résiduel en littérature
Ioana Bot, Gli esordi dimenticati della stilistica: Leo Spitzer, censore dei soldati italiani nei campi di prigionia della Prima Guerra Mondiale
Elena Crașovan, (Mis)readings of Contemporary Magical-Realist Fiction in the Context of Romania’s 2000 Literary Generation. The Case of Bogdan Popescu
Adriana Stan, Monuments of Literature, Scraps of Criticism


V. Entretiens: Ioana Bot, What’s Left? A Discussion on the Remains of Writing – and the Remains of Living – with Two European Authors

„Cartea de faţă abordează un subiect cu siguranţă inedit pentru majoritatea producătorilor şi consumatorilor de studii istorice. În mod obişnuit, o asemenea temă face obiectul interesului sociologilor şi antropologilor, în calitatea sa de fenomen social şi, într‑un sens antropologic, de fenomen cultural. Dar oare poate fi considerată povestea ultraşilor români şi un fenomen istoric? Întrebarea pe care o pun aici este, fără îndoială, una retorică, pentru orice adept al perspectivei actuale cu privire la rosturile şi definirea ştiinţei istorice. Orice bucată din realitatea socială poate fi considerată un fenomen istoric, atâta vreme cât ea aparţine trecutului, adică a trecut cel puţin o zi (dacă nu chiar un minut) de la data manifestării sale. Mai departe, sigur, pentru ca acest subiect să devină unul cu adevărat istoric, mai este necesar ca el să fie tratat potrivit metodologiei specifice acestei discipline ştiinţifice, adică să fie transformat într‑o naraţiune coerentă, sistematică, explicativă, cu valoare de adevăr, a unor fapte, fenomene, concepte, sentimente etc. care au existat cu adevărat. Nu mai intrăm în detaliile bine-cunoscute oricărui specialist, care ţin de existenţa unor surse primare relevante, de cunoaşterea unei literaturi teoretice şi de specialitate lămuritoare şi apoi de viziunea critică şi de interpretarea creatoare care dau viaţă ţesăturii născute din împletirea acestor elemente constitutive ale discursului istoriografic.” (Sorin Mitu)