„Din motive de o mare diversitate, istoria istoriografiei din România ezită încă să abordeze, prin intermediul unor monografii, seria de istorici merituoși ai perioadei noastre postbelice. Această întârziere, oricum am privi-o, nu aduce servicii cunoașterii științifice românești și nici nu operează necesara triere a valorilor, alegând ce este bun de ce este rău și jalonând judicios un traseu al cunoașterii trecutului nostru a cărui ignorare aduce nu foloase, ci ponoase. Se preferă, în general, în aulele academice sau în turnurile de fildeș ale autorilor activi evaluarea unor epoci și a unor personalități mai îndepărtate. Cu niciun chip, deocamdată, nu sunt aduși în discuție autorii demni de o tratare sintetică, dar și suficient de amplă, în același timp, care sunt încă în viață. Pudoare? Nesiguranță în fața ochiului critic al celor discutați?

După mai mulți ani de ezitări, datorate și unor evoluții existențiale și profesionale solicitante în alt fel, am decis, la începutul anului 2017, să dau curs unui imbold mai vechi: acela de a mă dedica cercetării atente a prestației istoriografice a cercetătorului Pavel Chihaia. Mă atrăgea în această direcție atât preferința lui pentru aprofundarea explorării Evului Mediu românesc – mai ales pe dimensiunea lui sud-carpatină, dar nu numai –, cât și profilul complex și afin al acestui autor care, înainte de a se redefini ca istoric, a început prin a fi un tânăr romancier și traducător de poezie. Studiile istorice ale lui Pavel Chihaia, deși pornesc de la evaluări punctuale (ctitorii ale primilor Basarabi, semnificația portretelor domnești dintr o biserică importantă de la Curtea de Argeș, legenda lui Negru Vodă, ideologia creștină, ascetică și războinică, a domnitorilor români în confruntare cu turcii ș.a.), evidențiază strălucit mari curente culturale și mentalități aulice din Țara Românească pe parcursul Evului Mediu. Procedând astfel, lămurind clar preluările de sugestii dintre Occident și dinspre Răsăritul ortodox, istoricul își transcende propriile obiective afișate la scenă deschisă, reluând, de fapt, în plină epocă a dominației comuniste, adică a dictaturii lui Ceaușescu, discuția inițiată de G. Ibrăileanu și de E. Lovinescu despre axele și tendințele de afirmare a identității culturale și civilizaționale românești. El oferă argumente pentru completarea și, parțial, modificarea percepțiilor de până atunci cu privire la construirea civilizației noastre așa cum le formulaseră marii critici de la «Viața românească» și de la «Sburătorul», arătând că putem vorbi despre un profil românesc la nivelul culturii și la cel al civilizației încă din vremea Evului Mediu și a ceea ce Pavel Chihaia numește «prerenașterile» noastre“. (din Cuvânt-înainte)

Autorul, decedat în urmă cu câţiva ani, a fost membru al Academiei Maghiare, şef de sector la Institutul de Istorie al aceleiaşi academii, profesor consultant la câteva universităţi din ţara vecină. La comanda unei edituri engleze, a redactat acest volum. La scurt timp, a fost publicat, în maghiară, iar acum se află în pregătire, a doua ediţie engleză. Este prima sinteză de acest tip, foarte modernă şi extrem de „rece”, din punct de vedere naţional, care se scrie după cel de-al Doilea Război Mondial. Istoriografia românească nu deţine încă o traducere de istorie a regatului medieval maghiar, cu toate că interesul pentru această istorie este superlativ, atât prin implicările din Transilvania, cât şi peste munţi, în Ţara Românească şi Moldova. Traducerea face oficiul de a transfera o întreagă terminologie instituţională care nu are sau are echivalări ambigue şi incorecte. Îngrijitorii de ediţie au produs o introducere biografică şi o apreciere asupra realizării, din punct de vedere al interesului românesc.

-

 

SOMMAIRE

Alexander Baumgarten, Le reste comme problème de la philosophie

I. Figurer le reste

Luigi Tassoni, La poetica delle somiglianze. Milo De Angelis dalle rovine del soggetto alle tracce del riconoscimento
Corin Braga, Le centre structurel et ses restes
Giovanni Rotiroti, Per una poetica e una politica dei resti a partire da Urmuz: il caso di Tristan Tzara, Eugène Ionesco, Paul Celan e Gherasim Luca
Antonio Patraș, The Anecdote in The History of Romanian Literature from Its Origins to the Present
Ligia Tudurachi, « Jouets », « boîtes », « reliques ». Fascination du petit chez Hortensia Papadat-Bengescu
George Alexandru Condrache, The Residual Forms in Contemporary Central European Literature. Two Case Studies: Bohumil Hrabal and Ádám Bodor


II. Le continent de la non-lecture

Horea Poenar, Glitches of the Archive: On the Relation Between Memory and the Commons
Catherine Gravet, Dépouiller des archives pour éditer des textes « résiduels » : le cas Alexis Curvers
Florin Oprescu & Monica Oprescu, Mateiu Caragiale – Through the Leftovers’ Glass. From the Journal to Ephemerides
Gabriela Glăvan, Communist Leftovers: The Forgotten Books of Gellu Naum
Eugen Radu Wohl, Ion D. Sîrbu’s Anthumous Works as (Re)valuable Residues
Levente T. Szabó, Dilettantism as a Moral Panic. Recovering a Forgotten Discourse of Hungarian Literary Modernization]
Corina Croitoru, Le résidu du résidu : ombres de la poésie roumaine de guerre
Roxana Patraș, When All That Rests Is Literature: Traces, Transcriptions and Remnants of Great Speeches
Arina Neagu, Une autre approche sur les mémoires roumains de prison : le caractère résiduel de « l’indicible concentrationnaire »
Barbara Miceli, How to Turn a Forgotten Figure of American History into a National and Gender Emblem: Joyce Carol Oates’s Treatment of Mary Jo Kopechne in Black Water


III. Identités en marge

Marie Vrinat-Nikolov, Les langues ignorées de l’espace littéraire bulgare
Annalisa Cosentino, La boemia altrove
Marius Popa, Le classicisme français dans la critique littéraire de la génération roumaine de 1848. Radiographies d’un « malentendu »
Lavinia Sabou, The Travel Accounts We Don’t Write About. Eastern European Ways of Mapping the World
Ruxandra Cesereanu, Societal Metabolism and “Excretion”: Towards a Typology of Marginals (The Fiction of Venedikt Yerofeyev, Alexander Zinoviev and Roberto Bolaño)


IV. Survivances

Monica Fekete, La rigenerazione del poema cavalleresco: da centro epico-narrativo a margine del moderno, da trionfo idealistico a spazio del romanzo contemporaneo
Laura Marin, Survivances du neutre
Márta Zabán, Residual Nationalism. The Nineteenth-Century Hungarian Folk Drama as a Reinterpretation of European Theatrical Nationalism. Pour une politique du résiduel en littérature
Ioana Bot, Gli esordi dimenticati della stilistica: Leo Spitzer, censore dei soldati italiani nei campi di prigionia della Prima Guerra Mondiale
Elena Crașovan, (Mis)readings of Contemporary Magical-Realist Fiction in the Context of Romania’s 2000 Literary Generation. The Case of Bogdan Popescu
Adriana Stan, Monuments of Literature, Scraps of Criticism


V. Entretiens: Ioana Bot, What’s Left? A Discussion on the Remains of Writing – and the Remains of Living – with Two European Authors

Cartea pe care o aveţi în faţă este astăzi singura care prezintă publicului românesc, după trei decenii, ceea ce a însemnat „Operaţia satelor româneşti”, umplând astfel un gol istoriografic, și reamintind un episod din istoria noastră mult prea recentă și mult prea intensă, pentru a nu stârni interesul la ora actuală. Faptele sunt, desigur, mult mai cunoscute în străinătate, acolo unde ea a luat fiinţă, şi mai ales pentru miile de oameni implicaţi din mai multe ţări europene care păstrează încă vie amintirea participării la operațiune.

Sunt unul dintre participanții direcți la această mișcare, este motivul pentru care rămân atașat de lupta noastră din exil, atât pentru salvarea satelor românești, ca și pentru instaurarea unei vieți normale și democratice în România, fapt de care generația noastră, născută în perioada dintre cele două războaie mondiale, nu a prea avut parte… La acea vreme (1988–1989), mă aflam în exil la Paris încă din anul 1975, unde eram activ politic, în cadrul bine‑cunoscutei Ligi pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris; lucram de asemenea pentru secția română a BBC de la Paris, și eram nelipsit de la diversele evenimente și manifestații organizate în exil. În perioada în care în Occident a izbucnit scandalul privind satele românești, eram câțiva români inimoși în exil, care ne câștigasem faima de „românii de serviciu”, și care ne străduiam, prin mijloacele de care dispuneam, să facem lumea occidentală, în mijlocul căreia trăiam, să conștientizeze abuzurile unui regim dictatorial, din care noi reușisem să ne salvăm. Așadar, ca unul dintre participanţi şi deci cunoscător al întregii probleme, ţin de la bun început să evidențiez valoarea acestui volum, care a reușit să prezinte fenomenul, pe baza unei documentări impresionante, chiar de la sursa a ceea ce a însemnat „OVR”.

Este important de subliniat faptul că până acum nu a fost cunoscut pentru publicul din ţară că înjghebarea operaţiei a avut de fapt două principale izvoare româneşti: unul pornind de la cei câțiva exilaţi români din Franţa (mai precis din Paris), celălalt provenind de la disidenta noastră de onoare, Doina Cornea. Acestea au fost primele două izvoare de la care, în străinătate, s‑au mobilizat ulterior energiile a mii de oameni în ţări ca Belgia, apoi din Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, și, într‑o mai mică proporţie, din Norvegia, Danemarca şi Ungaria. (din „Prefață”)

The minor fortifications lined along the frontier of Dacia Porolissensis are first discussed theoretically and classified into well-argued categories – which is a first in our historiography. Then we move on to the research history; a matter pursued with great seriousness and rigor, always in correlation with the European evolution of the Roman frontier’s research at each stage. The author can add his field research and more accurate mapping of these installations. Their spatial distribution is established rigorously and in close connection with the relief, highlighting the role of each – perfectly adapted to local topographical settings. The small finds category allows further innovative investigations into their particular role in the province’s security system, making it clear that small, fortified installations functioned as a highly reliable part of a well-articulated frontier system. In addition, another function of the frontier is highlighted – that of supervising the inner area of the province. The role of these small garrisons was not only military but also to ensure the functioning of the various links between the Roman province and the barbarian world in the vicinity. (Prof. PhD. Habil. Radu Ardevan)