„Cartea de faţă este sprijinită pe monografia cercetărilor din aşezarea medievală timpurie de la Lazuri–Lubi tag, dar în forma sa finală susţine o dezbatere a problematicii perioadei în legătură cu întreg spaţiul nord-vestic al României. Desigur, a fost inevitabilă introducerea în discuţie a informaţiilor cunoscute din teritoriile învecinate sau mai îndepărtate, întregul bazin al Tisei superioare şi Transilvania în primul rând, apoi din restul bazinului carpatic, ca şi din regiunile extracarpatice ale României. Este de adăugat precizarea că prin locuire a fost înţeleasă totalitatea manifestărilor habitatului uman depistabile pe cale arheologică în teritoriul studiat, inclusiv mai puţinele descoperiri funerare, deşi acestea nu au fost sistematic tratate şi la modul detaliat.

Cercetarea arheologică a sitului de la Lazuri nu ar fi fost posibilă în condiţii bune fără contribuția unor generații succesive de studenţi de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, astăzi unii dintre ei arheologi la instituţii de specialitate şi cărora le datorez cele mai sincere mulţumiri.” din Cuvânt înainte

CUPRINS


Cuvânt înainte

I. INTRODUCERE
I.1. Despre metodă, limitele cronologice şi delimitarea teritoriului studiat
I.2. Date generale despre geografia zonei
I.3. Evoluţia cercetărilor arheologice

II. VESTIGII DIN SEC. V ŞI PRIMELE DOUĂ TREIMI ALE SECOLULUI VI
II.1. Unele observaţii
II.2. Barbaricum-ul din nord-vestul României la sfârşitul epocii romane imperiale şi în perioada de început a epocii migraţiilor
II.2.1. Etapa finală a epocii romane imperiale târzii (C3)
II.2.2. Perioada finală a sec. IV şi cea de început a sec. V (etapele C3/D1 sau D1)
II.3. Primele două treimi ale sec. V (etapele D2 şi D2/3)
II.3.1. Aşezări
II.3.2. Descoperiri funerare
II.3.3. Tezaure şi descoperiri izolate (fără context cunoscut)
II.4. Ultima treime a sec. V (etapa D3) şi primele două treimi ale sec. VI
II.4.1. Aşezări şi locuinţe
II.4.1.1. Observaţii generale
II.4.1.2. Inventarul: pieptenii de os
II.4.1.3. Inventarul: ceramica
II.4.2. Descoperiri funerare
II.5. Concluzii
II.5.1. Observaţii generale cu privire la cronologia vestigiilor
II.5.2. Repere pentru o examinare a evoluţiei habitatului
II.5.3. Populaţia ca „grupuri etnice” (gentes)

III. TERITORIUL NORD-VESTIC AL ROMÂNIEI ŞI KHAGANATUL AVAR ÎN PERIOADA SA DE ÎNCEPUT (EPOCA AVARĂ TIMPURIE)
III.1. Câteva precizări
III.2. Descoperiri avare timpurii (568–630)
III.3. Concluzii

IV. CEI MAI VECHI SLAVI ÎN SPAŢIUL NORD-VESTIC AL ROMÂNIEI (ORIZONTUL LAZURI-PIŞCOLT)
IV.1. Câteva precizări
IV.2. Slavii timpurii în cercetarea arheologică (repere)
IV.3. Slavii timpurii în cercetarea arheologică românească
IV.4. Aşezări şi locuinţe
IV.4.1. Evoluţia cercetărilor de teren
IV.4.2. Locuirea (aşezările) în relaţie cu mediul geografic
IV.4.3. Aşezările: dimensiuni şi structura internă
IV.4.4. Tipuri de locuinţe şi variante de construcţie
IV.4.5. Locuinţele: suprafaţă, adâncime, orientare şi poziţia intrării
IV.4.6. Instalaţii pentru foc în interiorul locuinţelor
IV.4.6.1. Precedente ale cuptoarelor din sec. VI–VII în regiunea Tisei superioare
IV.4.6.2. Cuptoarele de lut: relaţii cronologice şi culturale
IV.4.6.3. Cuptoarele de piatră: relaţii cronologice şi culturale
IV.4.6.4. Instalaţii pentru foc: concluzii
IV.4.7. Alte amenajări în interiorul locuinţelor
IV.4.8. Construcţii cu rol economic sau mixt, alte amenajări gospodăreşti în interiorul aşezărilor
IV.5. Descoperiri funerare (cimitire cu morminte plane de incineraţie)
IV.5.1. Amplasare, topografia internă
IV.5.2. Gropile mormintelor
IV.5.3. Detalii ale ritualului funerar şi inventarul
IV.5.4. Observaţii antropologice
IV.5.5. Concluzii
IV.6. Inventarul
IV.6.1. Ceramica: vasele lucrate cu mâna
IV.6.1.1. Caracteristicile pastei ceramice şi aspecte tehnologice
IV.6.1.2. Vasele întregi: forme şi tipuri (analiză morfologică)
IV.6.1.3. Vasele întregi: analogii şi datări propuse
IV.6.1.4. Părţile superioare ale vaselor (analiză morfologică)
IV.6.1.5. Fundurile vaselor (analiză morfologică)
IV.6.1.6. Decorul
IV.6.2. Ceramica: vase modelate la roata înceată
IV.6.2.1. Lansarea producţiei ceramicii modelate la roata înceată în mediul slav timpuriu
IV.6.3. Ceramica: vase modelate la roata rapidă
IV.6.4. Despre poziţia vaselor în locuinţe, reprezentare cantitativă şi funcţionalitatea lor
IV.6.5. Platourile de lut
IV.6.6. Vălătuci şi „pâinişoare” din lut ars
IV.6.7. Alte obiecte de lut în legătură cu cuptoarele
IV.6.8. Podoabe şi accesorii vestimentare
IV.6.8.1. Brăţară
IV.6.8.2. Catarame
IV.6.9. Unelte şi alte obiecte de uz cotidian
IV.6.9.1. Fusaiole
IV.6.9.2. Greutăţi pentru războiul de ţesut vertical
IV.6.9.3. Greutăţi pentru plasă (?)
IV.6.9.4. Pietre pentru ascuţit (cute)
IV.6.9.5. Râşniţe manuale rotative şi alte obiecte din piatră
IV.6.9.6. Amnare
IV.6.9.7. Obiecte în legătură cu practicarea unor activităţi metalurgice
IV.6.9.8. Piepteni de os (corn)
IV.6.10. Obiecte cu utilitate neclară
IV.7. Cronologie
IV.7.1. Cronologie relativă
IV.7.1.1. Concluzii
IV.7.2. Cronologie absolută
IV.8. Credinţe şi practici magico-religioase
IV.8.1. „Pâinişoarele” de lut
IV.8.2. Ritual în legătură cu abandonul locuinţei (?)
IV.9. Structuri depistabile ale vieţii economice
IV.9.1. Cultivarea plantelor
IV.9.2. Creşterea animalelor
IV.9.3. Meşteşuguri
IV.10. Concluzii

V. Catalog Anexe/Appendices

Bibliografie/References

Abridged version

List of Plates and Appendices

Planşe/Plates

„A rămas destul de puţin cunoscută evoluţia locuirii medievale timpurii din partea românească a Banatului, cu presupuse schimbări intervenite în decursul vremii, alături de eventuale tendinţe și aspecte specifice. În lipsa altor surse la îndemână, fără îndoială că noi contribuţii sunt de așteptat din partea arheologiei. În ultimele trei decenii, rolul decisiv a revenit săpăturilor preventive, într-o măsură sau alta fiind investigate și în acest spaţiu noi situri, din păcate cu rezultate doar semnalate, cazul celor mai multe dintre ele. Cel de la Giarmata–Baraj a fost identificat în anul 2011 pe traseul Autostrăzii Timișoara–Lugoj, urmând la scurt timp cercetarea arheologică preventivă, susţinută de un colectiv al Institutului de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca.” (din „Cuvânt-înainte”)

În volumul de faţă căutăm a evidenţia învăţătura antropologic-hristologică a celui care a fost considerat de mulţi „ultimul mare Părinte” al perioadei patristice a Bisericii Răsăritene, Sfântul Ioan Damaschin (675–749), personalitatea proeminentă şi polivalentă a teologiei răsăritene din ultima perioadă patristică, izvorul cel mai sigur şi mai ortodox al învăţăturii patristice, care a excelat în domeniul dogmatic prin puterea sa de sinteză şi de structurare a învăţăturii Bisericii exprimate prin elaborarea operelor marilor Sfinţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti de până la el. Este recunoscut în domeniul teologiei drept un adevărat sintetizator doctrinar al învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ioan realizând prin opera sa cea mai complexă şi cea mai bună sinteză doctrinară a întregii învăţături a Bisericii din Răsărit, clarificând multe chestiuni teologice stabilite în formulări care au devenit clasice până astăzi. Prin întreaga sa operă, Sfântul Ioan a regândit unitar ceea ce fusese prezentat odinioară într‑un mod dispersat, dând coerenţă, cursivitate şi concizie structurilor doctrinare pe care le‑a abordat. Astfel, Dogmatica sa sau Expunerea exactă a credinţei ortodoxe a fost şi rămâne manualul clasic de referinţă în domeniul doctrinei creştine şi fundamentul pe care se sprijină propovăduirea Adevărului hristic şi pe care s-au construit mai târziu cele mai importante tratate de teologie ortodoxă. (din „Introducere”)

În Biserica Răsăriteană începutul secolului al XIV‑lea ne înfăţişează una dintre cele mai reprezentative chipuri de scriitori bizantini din timpul renaşterii împăraţilor Paleologi, loc ocupat de cel care n‑a avut nici model şi nici imitatori, Sfântul Nicolae Cabasila, nepotul arhiepiscolului de Tesalonic (+1363) Nil Cabasila. Unic prin puterea lui de sintetizare, Nicolae Cabasila impresionează prin absorbirea mai tuturor curentelor Tradiţiei creştine milenare, uneori foarte discordante, începând de la Părinţii Apostolici şi de la generaţia imediat următoare, incluzând pe Scriitorii bisericeşti palestinieni, capadocieni şi antiohieni, ca să nu mai vorbim de Sfinţii Dionisie Pseudo‑Areopagitul şi Maxim Mărturisitorul, trecând printr‑un Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, Grigorie din Nazianz ori Atanasie și Chiril ai Alexandriei, sfârşind cu Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Simeon Noul Teolog, fără să‑i piardă din vedere pe Aristotel, Platon şi filosofii stoici ori pe alți umaniști celebri ai umanității. Este autorul care a ştiut foarte bine să‑i asimileze şi să‑i întruchipeze într‑un mănunchi de abordări teologice înalte, e drept foarte discrete, dar necesare atât pentru epoca sa, plină de frământări politice şi sociale, cât şi pentru consolidarea învăţăturii Bisericii din vremea sa şi mai ales extinderea biruinţei isihaştilor asupra ereziilor, ca unul care a fost un isihast prin formare. Cu adevărat Cabasila a fost un „isihast laic” care a promovat „isihasmul de lume”, fiind adânc ancorat şi încorporat în Biserică, ca un creştin mirean iniţiat şi experimentat, în Liturghie, în virtuţi şi prin Sfintele Taine. Această lărgime de vederi dovedeşte calităţile sale de mare creştin şi, în acelaşi timp, de deplin umanist, în scrisul căruia se poate distinge linia senină şi perfect autentică a cugetării creştine, descriind procesul de naştere şi de creştere a creştinului în Hristos, cu ajutorul Sfintelor Taine în viaţa spirituală a fiecăruia în parte, în calitatea lui de mădular viu şi activ al trupului tainic al Domnului – Biserica, fie el laic (mirean) ori monah. (din „Introducere”)