„Noile acumulări ale cercetării din ultimele decenii au contribuit într-o măsură importantă la creionarea unei imagini tot mai coerente a societății europene a epocii bronzului. Aparentul sistem egalitar al perioadei neo-eneolitice se restructurează treptat, iar consecința directă se va regăsi în ierarhizarea societății pe paliere, determinate în funcție de putere și avuția personală. Ideologia noii epoci este dominată de războinici și faptele lor de arme, de preocuparea pentru obținerea și consolidarea prestigiului, de imortalitatea eroului și a faptelor sale. Aceasta transpare nu doar din sursele scrise (chiar dacă ceva mai târzii), dar și din reprezentările iconografice ori din interpretarea unor contexte arheologice. Construcția identitară a elitelor se fundamentează nu doar pe obiectele de prestigiu personal, ci și pe deținerea unor poziții strategice, dominante în peisaj. Afișarea, adesea ostentativă a poziției înalte deținute în societate se manifestă pe multiple planuri. Unul dintre ele este cel al relației cu nivelul transcedental, cu divinitatea, domeniu unde se plasează, conform opiniei majorității specialiștilor, cea mai mare parte a depunerilor sau depozitelor de bronzuri. Depozitele de bronzuri reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea unor aspecte particulare ale civilizației europene a epocii bronzului. Multiplele niveluri ale abordării acestui fenomen au fost precizate într-o serie de studii, care au evidențiat însă și limitele cercetării. Una dintre cele mai serioase, cu care frecvent ne întâlnim, constă în caracterul fortuit al multora dintre depozitele descoperite. Într-o lucrare mai veche constatam, cel puțin pentru spațiul românesc, că depozitele de bronzuri care au fost descoperite / scoase la iveală de către specialiști reprezintă un procent periferic în ansamblul descoperirilor.” - fragment din Introducere

„Așezarea medievală timpurie analizată în volumul de față a fost cercetată în cursul anului 2012 prin săpături arheologice preventive (în vederea salvării vestigiilor arheologice şi eliberarea terenului de sarcină arheologică) determinate de „iminența” începerii lucrărilor de construcție la tronsonul respectiv al Autostrăzii A 3 (Autostrada Transilvania, Brașov‑Borș).

Deoarece în apropierea acestui sit a mai fost identificat și cercetat (tot în anul 2012) un sit preistoric (toponimul locului fiind tot Sfărăuaș), situl medieval timpuriu a fost denumit Marca Sfărăuaș I, iar cel preistoric Marca Sfărăuaș II.

Săpăturile arheologice preventive din sectorul Marca – Ip au fost finalizate în anul 2012, artefactele preistorice descoperite în zonă au fost analizate și publicate monografic în anul 2014, vestigiile medievale timpurii sunt publicate acum. În ceea ce privește Autostrada Transilvania…….încă nu străbate locurile respective…… ” (din „Câteva precizări”)

 

"Mihaela Munteanu Siserman, maître de conférences à la Faculté des Lettres de Baia Mare, partie intégrante de l’Université Technique de Cluj-Napoca, depuis 2020 habilitée à diriger des thèses de doctorat en linguistique, est un esprit curieux, qui poursuit sans cesse de nouvelles découvertes, étant entièrement consacrée au travail dur et, en même temps fructueux, dans le domaine des sciences du langage.

Ayant fini ses études universitaires à la Faculté des Lettres de Baia Mare, la spécialisation langue et littérature roumaines – langue et littérature françaises, l’auteure continue sa formation par des études en master en linguistique générale à l’Université « Babeş-Bolyai » de Cluj-Napoca (1998). (...)

Le livre unit l’analyse et la synthèse des problèmes grammaticaux et s’évertue à éclairer de multiples facettes de la grammaire française, en laissant des traces sur l’âme et l’esprit des lecteurs et mettant en évidence la dynamique créatrice de la langue." (lect. univ. dr. Ioana Bud)

În volumul de faţă căutăm a evidenţia învăţătura antropologic-hristologică a celui care a fost considerat de mulţi „ultimul mare Părinte” al perioadei patristice a Bisericii Răsăritene, Sfântul Ioan Damaschin (675–749), personalitatea proeminentă şi polivalentă a teologiei răsăritene din ultima perioadă patristică, izvorul cel mai sigur şi mai ortodox al învăţăturii patristice, care a excelat în domeniul dogmatic prin puterea sa de sinteză şi de structurare a învăţăturii Bisericii exprimate prin elaborarea operelor marilor Sfinţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti de până la el. Este recunoscut în domeniul teologiei drept un adevărat sintetizator doctrinar al învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ioan realizând prin opera sa cea mai complexă şi cea mai bună sinteză doctrinară a întregii învăţături a Bisericii din Răsărit, clarificând multe chestiuni teologice stabilite în formulări care au devenit clasice până astăzi. Prin întreaga sa operă, Sfântul Ioan a regândit unitar ceea ce fusese prezentat odinioară într‑un mod dispersat, dând coerenţă, cursivitate şi concizie structurilor doctrinare pe care le‑a abordat. Astfel, Dogmatica sa sau Expunerea exactă a credinţei ortodoxe a fost şi rămâne manualul clasic de referinţă în domeniul doctrinei creştine şi fundamentul pe care se sprijină propovăduirea Adevărului hristic şi pe care s-au construit mai târziu cele mai importante tratate de teologie ortodoxă. (din „Introducere”)

În Biserica Răsăriteană începutul secolului al XIV‑lea ne înfăţişează una dintre cele mai reprezentative chipuri de scriitori bizantini din timpul renaşterii împăraţilor Paleologi, loc ocupat de cel care n‑a avut nici model şi nici imitatori, Sfântul Nicolae Cabasila, nepotul arhiepiscolului de Tesalonic (+1363) Nil Cabasila. Unic prin puterea lui de sintetizare, Nicolae Cabasila impresionează prin absorbirea mai tuturor curentelor Tradiţiei creştine milenare, uneori foarte discordante, începând de la Părinţii Apostolici şi de la generaţia imediat următoare, incluzând pe Scriitorii bisericeşti palestinieni, capadocieni şi antiohieni, ca să nu mai vorbim de Sfinţii Dionisie Pseudo‑Areopagitul şi Maxim Mărturisitorul, trecând printr‑un Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, Grigorie din Nazianz ori Atanasie și Chiril ai Alexandriei, sfârşind cu Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Simeon Noul Teolog, fără să‑i piardă din vedere pe Aristotel, Platon şi filosofii stoici ori pe alți umaniști celebri ai umanității. Este autorul care a ştiut foarte bine să‑i asimileze şi să‑i întruchipeze într‑un mănunchi de abordări teologice înalte, e drept foarte discrete, dar necesare atât pentru epoca sa, plină de frământări politice şi sociale, cât şi pentru consolidarea învăţăturii Bisericii din vremea sa şi mai ales extinderea biruinţei isihaştilor asupra ereziilor, ca unul care a fost un isihast prin formare. Cu adevărat Cabasila a fost un „isihast laic” care a promovat „isihasmul de lume”, fiind adânc ancorat şi încorporat în Biserică, ca un creştin mirean iniţiat şi experimentat, în Liturghie, în virtuţi şi prin Sfintele Taine. Această lărgime de vederi dovedeşte calităţile sale de mare creştin şi, în acelaşi timp, de deplin umanist, în scrisul căruia se poate distinge linia senină şi perfect autentică a cugetării creştine, descriind procesul de naştere şi de creştere a creştinului în Hristos, cu ajutorul Sfintelor Taine în viaţa spirituală a fiecăruia în parte, în calitatea lui de mădular viu şi activ al trupului tainic al Domnului – Biserica, fie el laic (mirean) ori monah. (din „Introducere”)

„Cartea este un model de tratare a unei vechi instituţii din Țara de Sus a Moldovei, până la ocuparea Bucovinei de către Habsburgi, în 1775. Perioada tratată cuprinde deceniile de final ale Evului Mediu şi aproape două secole din Epoca Modernă.” (Ioan-Aurel Pop)

„Vornicii de Câmpulung (Moldovenesc) au avut de îndeplinit un rol deosebit la fruntariile de vest ale Țării Moldovei. Din sursele istorice cercetate, reiese că aceştia erau răspunzători de paza hotarelor Moldovei. Tot ei au trebuit să întreţină relaţii politico-diplomatice şi economice bune cu juzii-primari din oraşul Bistriţa, pentru ca schimburile şi tranzacţiile economice dintre Transilvania şi Moldova să fie fructuoase şi lipsite de impedimente. Tot în sarcina vornicilor figura urmărirea, prinderea şi pedepsirea hoţilor care au activat la hotarul dintre Moldova şi Transilvania. Nu în ultimul rând, vornicii de Câmpulung, pentru a îndeplini atribuţiile cu care au fost investiţi de către domnie, au avut în subordinea lor un aparat administrativ complex, format din vameşi, namestnici, vatamani de sat, dieci, oameni buni şi bătrâni etc.” (din „Introducere”)