„This volume was published within the framework of LIMES National Reserch Programe, sup‑ported by the Romanian Ministry of Culture and National Identity. Therefore we would like to thank our friends and colleagues Ovidiu Țentea and Felix Marcu for their support in publishing this work. Special thanks go to: Constantin Băjenaru (MINAC); Sebastian Corneanu (Lucian Blaga University in Sibiu); Mihai Duca (Bucharest); + Arch. Cătălin Georgescu (Bucharest); Iulia Iliescu (University of Bucharest); Marian Mocanu (ICEM, Tulcea); Andrei Opaiț (Toronto); Dorel Paraschiv (ICEM, Tulcea); Prof. Constantin C. Petolescu (Bucharest); Mihai Popescu (CNRS, Paris); Raluca Popescu (Muzeul Municipiului București, Bucharest); Tiberiu Potârniche (MINAC); Arch. Anișoara Sion (Bucharest); Gabriel Stoian (Bucharest); Valeriu Toma (Bucharest); Mihai Vasile (MNIR Bucharest); Dan Vasilescu (MINAC); Florica Zaharia (former Conservator in Charge of the Department of Textile Conservation, The Metropolitan Museum of Art). For the topographic measurements, we owe thanks to Mihai Florea (MNIR Bucharest); some of the draw‑ings have been made by Jeni Efimov (ICEM, Tulcea), Cătălina Petolescu (Bucharest) and Ingrid Petcu (MINAC).” (from Acknowledgments)

"Cercetarea arheologică şi istorică a Daciei pre-romane, deşi s-a materializat în numeroase studii – unele de o remarcabilă valoare – nu a reuşit, totuşi, să acopere în mod uniform întreg teritoriul intrat în stăpânirea lui Burebista şi Decebal, ca urmare a stadiului diferenţiat al cunoştinţelor actuale despre vasta problematică a acestei perioade. Desigur, în centrul atenţiei s-a aflat, cum era şi firesc, nucleul fortificat din zona Munţilor Orăştiei, unde s-au desfăşurat şi cele mai de seamă evenimente legate de istoria statului dac. Printre regiunile cărora cercetarea le-a acordat o atenţie mai redusă se numără şi cea a Mureşului Inferior, cu zona adiacentă a sud-vestului Munţilor Apuseni, poate datorită şi poziţiei sale periferice, ceea ce a favorizat unele amestecuri etno-culturale – nu întotdeauna lesne de descifrat. Cartea elaborată de tânărul cercetător dr. Alexandru Berzovan, arădean prin origine, actualmente ieşean, vine să umple această lacună istoriogra‑ fică. Autorul, absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, al unui master la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi al unui doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s-a remarcat deja prin contribuţiile importante pe care le-a adus la cunoaşterea istoriei şi civilizaţiei dacice, îndeosebi din partea de vest a ţării, fiind autorul a circa 20 de studii, primite cu interes de către specialişti. Contribuţiile aduse atât în studiile anterioare, cât şi în prezenta monografie se bazează deopotrivă pe valorificarea unor materiale inedite din săpături mai vechi, aflate în diferite colecţii muzeale (îndeosebi din Arad şi Timişoara), ca şi pe rezultatele cercetărilor personale, întreprinse pe teren, în zona care face obiectul acestei cărţi. Monografia dedicată bazinului Mureşului Inferior şi sud-vestului Munţilor Apuseni în perioada clasică a Daciei prero‑ mane are la bază teza sa de doctorat, susţinută în 2015 la Universitatea din Iaşi (sub coordonarea noastră), căreia autorul i-a adus câteva modificări, vizând o structurare mai coerentă şi condensată a numeroaselor materiale prezentate. Cu toate că nucleul monografiei îl constituie prezentarea şi discutarea realităţilor arheologice şi istorice din regiunea vizată, totuşi autorul s-a străduit să le integreze, mai ales pe baza descoperirilor arheologice, ca şi pe baza puţinelor informaţii oferite de izvoarele scrise, în contextul mai larg al istoriei şi arheologiei Daciei din perioada maximei sale dezvoltări (secolele I î. Hr. – I d. Hr.). Compararea datelor din zona studiată s-a făcut îndeosebi cu realităţile din nucleul statului dac, situat în Munţii Orăştiei, dar şi cu informaţiile existente din alte regiuni ale Daciei, mai ales cu cele din părţile vestice ale regatului. Meritul acestor paralele constă în evitarea expunerii unor locuri comune, arhicunoscute, autorul punând accentul pe compararea datelor concrete de care a dispus din teritoriul studiat." - fragment din Prefață

„Așezarea medievală timpurie analizată în volumul de față a fost cercetată în cursul anului 2012 prin săpături arheologice preventive (în vederea salvării vestigiilor arheologice şi eliberarea terenului de sarcină arheologică) determinate de „iminența” începerii lucrărilor de construcție la tronsonul respectiv al Autostrăzii A 3 (Autostrada Transilvania, Brașov‑Borș).

Deoarece în apropierea acestui sit a mai fost identificat și cercetat (tot în anul 2012) un sit preistoric (toponimul locului fiind tot Sfărăuaș), situl medieval timpuriu a fost denumit Marca Sfărăuaș I, iar cel preistoric Marca Sfărăuaș II.

Săpăturile arheologice preventive din sectorul Marca – Ip au fost finalizate în anul 2012, artefactele preistorice descoperite în zonă au fost analizate și publicate monografic în anul 2014, vestigiile medievale timpurii sunt publicate acum. În ceea ce privește Autostrada Transilvania…….încă nu străbate locurile respective…… ” (din „Câteva precizări”)

 

În volumul de faţă căutăm a evidenţia învăţătura antropologic-hristologică a celui care a fost considerat de mulţi „ultimul mare Părinte” al perioadei patristice a Bisericii Răsăritene, Sfântul Ioan Damaschin (675–749), personalitatea proeminentă şi polivalentă a teologiei răsăritene din ultima perioadă patristică, izvorul cel mai sigur şi mai ortodox al învăţăturii patristice, care a excelat în domeniul dogmatic prin puterea sa de sinteză şi de structurare a învăţăturii Bisericii exprimate prin elaborarea operelor marilor Sfinţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti de până la el. Este recunoscut în domeniul teologiei drept un adevărat sintetizator doctrinar al învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ioan realizând prin opera sa cea mai complexă şi cea mai bună sinteză doctrinară a întregii învăţături a Bisericii din Răsărit, clarificând multe chestiuni teologice stabilite în formulări care au devenit clasice până astăzi. Prin întreaga sa operă, Sfântul Ioan a regândit unitar ceea ce fusese prezentat odinioară într‑un mod dispersat, dând coerenţă, cursivitate şi concizie structurilor doctrinare pe care le‑a abordat. Astfel, Dogmatica sa sau Expunerea exactă a credinţei ortodoxe a fost şi rămâne manualul clasic de referinţă în domeniul doctrinei creştine şi fundamentul pe care se sprijină propovăduirea Adevărului hristic şi pe care s-au construit mai târziu cele mai importante tratate de teologie ortodoxă. (din „Introducere”)

În Biserica Răsăriteană începutul secolului al XIV‑lea ne înfăţişează una dintre cele mai reprezentative chipuri de scriitori bizantini din timpul renaşterii împăraţilor Paleologi, loc ocupat de cel care n‑a avut nici model şi nici imitatori, Sfântul Nicolae Cabasila, nepotul arhiepiscolului de Tesalonic (+1363) Nil Cabasila. Unic prin puterea lui de sintetizare, Nicolae Cabasila impresionează prin absorbirea mai tuturor curentelor Tradiţiei creştine milenare, uneori foarte discordante, începând de la Părinţii Apostolici şi de la generaţia imediat următoare, incluzând pe Scriitorii bisericeşti palestinieni, capadocieni şi antiohieni, ca să nu mai vorbim de Sfinţii Dionisie Pseudo‑Areopagitul şi Maxim Mărturisitorul, trecând printr‑un Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, Grigorie din Nazianz ori Atanasie și Chiril ai Alexandriei, sfârşind cu Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Simeon Noul Teolog, fără să‑i piardă din vedere pe Aristotel, Platon şi filosofii stoici ori pe alți umaniști celebri ai umanității. Este autorul care a ştiut foarte bine să‑i asimileze şi să‑i întruchipeze într‑un mănunchi de abordări teologice înalte, e drept foarte discrete, dar necesare atât pentru epoca sa, plină de frământări politice şi sociale, cât şi pentru consolidarea învăţăturii Bisericii din vremea sa şi mai ales extinderea biruinţei isihaştilor asupra ereziilor, ca unul care a fost un isihast prin formare. Cu adevărat Cabasila a fost un „isihast laic” care a promovat „isihasmul de lume”, fiind adânc ancorat şi încorporat în Biserică, ca un creştin mirean iniţiat şi experimentat, în Liturghie, în virtuţi şi prin Sfintele Taine. Această lărgime de vederi dovedeşte calităţile sale de mare creştin şi, în acelaşi timp, de deplin umanist, în scrisul căruia se poate distinge linia senină şi perfect autentică a cugetării creştine, descriind procesul de naştere şi de creştere a creştinului în Hristos, cu ajutorul Sfintelor Taine în viaţa spirituală a fiecăruia în parte, în calitatea lui de mădular viu şi activ al trupului tainic al Domnului – Biserica, fie el laic (mirean) ori monah. (din „Introducere”)