Rezultate căutare pentru 'Andrei Tudor Moldovan'

Grilă  Listă 

    150,00 LEI

    Volumul este o sinteză a istoriografiei medievale care pune accentul pe cultura materială a elitelor din Transilvania în perioada Evului Mediu.

    Această lucrare surprinde pentru început apariția elitelor și a centrelor de producție a bunurilor din Transilvania Evului Mediu, continuând mai apoi cu locurile unde își desfășurau activitatea elitele, ca în final să se concentreze pe averi și familiile de materiale, respectiv bunuri.

    Autorul concluzionează ferm faptul că Evul Mediu „pus sub lupă nu este nici întunecat, nici misterios, nici murdar, nici fără zestre ori bunătăți.”

    Adrian Andrei Rusu: „Dorința autorului ar fi aceea de a nu lăsa ca cele aici sintetizate să prindă mucegai și să se transforme într-un tratat. Ar vrea să fie mai ales deschideri de uși. Ele cer reluate, criticate ori dezvoltate pentru a-și îndeplini menirea pentru care au fost scrise.”

    30,00 LEI

    „Membrii familiei Flondor au fost direct legați prin viața, activitățile și rolurile politice și sociale pe care și le‑au asumat la un moment dat de evoluția Bucovinei. Din aceste considerente, am optat pentru prezentarea contextuală a personalităților aparținătoare familiei Flondor, în detrimentul dezvoltării exhaustive a vieții acesteia. Acest tip de abordare reprezintă de fapt cheia prezentei lucrări.

    Familia Flondor reprezintă una dintre cele mai importante familii românești din Bucovinei Istorice. Flondorii și‑au pus o amprentă incontestabilă și inconfundabilă asupra spațiului public, social, cultural și administrativ din Bucovina, Iancu cavaler de Flondor având un rol deosebit în Unirea Bucovinei cu Regatul Român, Tudor fiind un apreciat compozitor1, Șerban un politician rasat, baronul Nicolae (Nicu Flondor) deputat și primar al municipiului Cernăuți în trei rânduri2, iar Gheorghe ultimul rezident regal al ținutului Suceava3. Strâns legat de destinul Bucovinei, destinul Flondorilor a fost și el unul puternic marcat de evoluția evenimentelor politice care au definit, configurat și determinat evoluția provinciei în ansamblul ei.” din Introducere

    45,00 LEI
    Autorul, decedat în urmă cu câţiva ani, a fost membru al Academiei Maghiare, şef de sector la Institutul de Istorie al aceleiaşi academii, profesor consultant la câteva universităţi din ţara vecină. La comanda unei edituri engleze, a redactat acest volum. La scurt timp, a fost publicat, în maghiară, iar acum se află în pregătire, a doua ediţie engleză. Este prima sinteză de acest tip, foarte modernă şi extrem de „rece”, din punct de vedere naţional, care se scrie după cel de-al Doilea Război Mondial. Istoriografia românească nu deţine încă o traducere de istorie a regatului medieval maghiar, cu toate că interesul pentru această istorie este superlativ, atât prin implicările din Transilvania, cât şi peste munţi, în Ţara Românească şi Moldova. Traducerea face oficiul de a transfera o întreagă terminologie instituţională care nu are sau are echivalări ambigue şi incorecte. Îngrijitorii de ediţie au produs o introducere biografică şi o apreciere asupra realizării, din punct de vedere al interesului românesc.
    Vânzare

    Preț Normal: 55,00 LEI

    Special Price 45,00 LEI

    Prezentul dicţionar aduce în prim planul cercetării istoriografice pe membrii clerului superior Greco-catolic din Transilvania care au activat în perioada anilor 1850–1918, respectiv canonicii celor patru Capitluri catedrale, vicarii foranei din cele cinci vicariate foranee din provincial mitropolitană de Alba‑Iulia şi Făgăraş şi profesorii care au predat la cele două seminarii teologice din Blaj şi Gherla.
    70,00 LEI
    „În paginile dicţionarului se regăsesc o seamă de termeni care desemnează şi atitudini. Sunt deopotrivă chestiuni benefice, cât şi neglijenţe ori rele practici. Fără includerea lor am da impresia că navigăm într o lume de relicve frumoase care aşteptau de multişor să fie mai sofisticat descrise ori descompuse doct la nivel de amănunte. Se vede însă uşor că ele reprezintă o realitate aglomerată şi vie, care nu mai deţine niciun fel de stavile legale ori profesionale. Ilustrarea termenilor s-a realizat deopotrivă textual, cât şi grafic, însă inegal. Unele detalii sunt atât de rare ori atât de puţin cunoscute, încât meritau studii aparte. Nu avem ce modalitate de rigoare să utilizăm în exemplificări, ele mereu sunt disproporţionate numeric. Selecţia imaginilor a fost fatalmente inegală, pe măsura subiectelor la care se alătură.” (din „Puţine explicaţii”)

Grilă  Listă