Rezultate căutare pentru 'Alexandru Nicolaescu'

Grilă  Listă 

    80,00 LEI

    „Despre cetatea medievală și premodernă a Timișoarei nu avem prea multe informații, acestea provenind din izvoare documentare, scrieri istoriografice sau din documente iconografice executate într-o manieră care pune la îndoială veridicitatea reprezentărilor. Informațiile ajunse până la noi sunt legate de evenimente politico-militare sau sunt sumare relatări ale unor călători străini care au vizitat orașul, mai cu seamă în secolul XVII. Izvoarele cartografice vin să completeze paleta de informații, însă planurile sunt de la sfârșitul stăpânirii otomane (începând din ultima treime a secolului XVII). Ele au fost confirmate de săpăturile arheologice, care au oferit informații noi ce contribuie la reconstituirea istoriei cetății.” (din „Cuvânt înainte”)

    35,00 LEI

    „Cartea oferită cititorilor de Alexandru Nicolaescu dorește să‑l introducă pe cititor într‑o lume ascunsă în paginile revistei Transilvania care aducea informaţii instructive, educative, dar și cele despre mișcările culturale din Transilvania, din provinciile românești, uneori și din Europa. Descoperind această lume, autorul a desprins din ea ceea ce redactorii revistei – cu intenţie sau fără – au transmis publicului doritor dintr‑un domeniu de nișă – bibliologie, care s‑a arătat a fi de o mare bogăţie a materialului. Investigat la un secol și jumătate, conţinutul cărţii de faţă prezintă într‑o formă „pas cu pas” tot ceea ce reprezintă tema cărţii în preocupările înaintașilor

    Apariţia revistei Transilvania se află în strânsă legătură cu primii ani de funcţionare a Asociaţiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român, supranumită în istoriografia românească Astra, revista devenind organul său oficial. În Transilvania multietnică sașii se întruneau într‑o asociaţie proprie – Verein für Siebenbürgische Landeskunde – cu publicaţia periodică Vereinsarchiv și Korrespondenzblatt, iar intelectualitatea maghiară își avea societatea Erdélyi Múzeum cu un periodic propriu cu același nume. Cu o destul de mare întârziere faţă de presa europeană și chiar și cea românească, revista Transilvania va ocupa destul de repede după apariţie un loc în universul cultural al Transilvaniei. Evoluţia și conţinutul revistei, ca și longevitatea sa i‑au rezervat acesteia un loc stabil pe scena culturală românească de la apariţie până în zilele noastre. Temele abordate și autorii lor sunt nelipsiţi din Bibliografia publicaţiilor periodice românești, iar oferta online a revistei de pe site‑ul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj‑Napoca vine în ajutorul cercetătorilor.” (din „Cuvânt înainte”)

    90,00 LEI

    Prezentul catalog nu este creaţia autorilor. Nu este nici creaţia descoperitorilor, unii dintre ei rămaşi necunoscuţi. Catalogul de faţă reprezintă o colecţie de obiecte care spun povestea creatorilor unei civilizaţii preistorice. Cultura Cucuteni. Depăşind toate realizările anterioare şi contemporane, dezvoltând motive decorative combinate în mesaje iconografice complexe, această cultură ne uimeşte în continuare cu realizările sale artistice de excepţie (Chirica, Boghian 2003, p. 148). Statuetele antropomorfe reprezintă cea mai interesantă categorie de artefacte produse în perioada eneolitică, descoperită până în momentul de faţă. Remarcate încă de la primele cercetări arheologice efectuate de specialişti, statuetele au beneficiat de o publicare şi de o atenţie care le fac notabile în cadrul tuturor rapoartelor arheologice şi monografiilor dedicate.

    Realizate cu rafinament, unele dintre ele fiind adevărate opere de artă în ronde-bosse, aceste statuete uimesc prin modalităţile de transpunere a imaginilor antropomorfe. Care a fost scopul acestor reprezentări este o întrebare care suscită foarte multe răspunsuri posibile, precum şi ipoteze de lucru. Un aspect important de remarcat în ceea ce priveşte statuetele antropomorfe este faptul că ele, chiar dacă formal şi tehnologic seamănă, nu formează serii, fiecare exemplar fiind de fapt un unicat. (din „Introducere”)

Grilă  Listă