„Toreutics, the art of metalworking, represents a research area which is increasingly attracting the attention of archaeologists. The toreutical products, especially those belonging to the fine arts, captured the interest of the ones fond of ancient culture ever since before the Renaissance. However, with the exception of the decorative, luxury vessels made of gold, silver, or even bronze, the scholarly interest on metal vessels had a slower start, and it got intensified only during the last century. The metal vessels, mainly those made of copper based alloy, did not come to the attention of the archaeologists before the 1900’s. Generally, the archaeological literature refers to the fundamental works of Willers (1901, 1907), of the Scandinavian scholars, such as Ekholm, Norling-Christensen, Klindt-Jensen (3rd–4th decades of the century), of Radnóti (1937, 1938) and especially of Eggers (1951).

I believe that from this enumeration (which I have mentioned here just for the sake of exemplifying) an important name has unfortunately gone unnoticed, namely that of Alexandru Odobescu! His concerns for the publication of the Pietroasa hoard led him to a thorough study in the field of the toreutics of metal vessels.

In the final publication of the hoard (Paris, 1889–1900), a great number of metal vessels from several European collections has been included and discussed, while being illustrated with high quality drawings. Only in the second half of the past century, under the influence of European archaeology, the attention of the Romanian specialists was directed towards the detailed research of the material culture from the classical Antiquity. I refer mainly to the ‘mobile’ material which had a secondary role for a long time, and which was mentioned in the publications of the archaeological excavations only illustratively, in the form of catalogues. (...)

 

I am convinced that this publication, which fulfils a long-awaited desideratum, will be extremely useful for the specialists, and especially for the Romanian archaeologists, as it offers them a recommended model to follow, as well as an adequate terminology.” - Richard Petrovszky

 

„Cartea de faţă se înscrie în seria monografiilor de situri preponderent dacice, nu puţine apărute în epoca comunistă, dar una dintre rarele astfel de apariţii postdecembriste ale perioadei de tranziţie.

Demersul monografic pare convenţional datorită structurii asumate, dar în aceiaşi măsură neconvenţional prin metodele de valorificare ştiinţifică a cercetării derulate. El nu este doar produsul împletirii fericite a eforturilor unei mai vechi generaţii de cercetători cu noul val de tineri investigatori ai arheologiei şi a metodelor conexe.

Demersul este şi rezultatul conjugării mai vechilor, dar atât de necesare, metode pozitiviste, descriptiviste, cu cele ale abordărilor interdisciplinare de ultimă oră în domeniu.

Autorii, din colectivul extins al volumului, nu mai au nevoie de prezentare. Validarea lor, în planul cercetării arheologice şi al valorificării ştiinţifice a acesteia, a avut loc demult pentru unii dintre aceştia. Efortul lor colectiv vine din necesitatea umplerii golului lăsat de artizanul cercetării Cetăţuicii de la Unip, prietenului nostru Liviu Măruia, plecat mult prea devreme dintre noi.” (din CUVÂNT ÎNAINTE)

„Cartea oferită cititorilor de Alexandru Nicolaescu dorește să‑l introducă pe cititor într‑o lume ascunsă în paginile revistei Transilvania care aducea informaţii instructive, educative, dar și cele despre mișcările culturale din Transilvania, din provinciile românești, uneori și din Europa. Descoperind această lume, autorul a desprins din ea ceea ce redactorii revistei – cu intenţie sau fără – au transmis publicului doritor dintr‑un domeniu de nișă – bibliologie, care s‑a arătat a fi de o mare bogăţie a materialului. Investigat la un secol și jumătate, conţinutul cărţii de faţă prezintă într‑o formă „pas cu pas” tot ceea ce reprezintă tema cărţii în preocupările înaintașilor

Apariţia revistei Transilvania se află în strânsă legătură cu primii ani de funcţionare a Asociaţiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român, supranumită în istoriografia românească Astra, revista devenind organul său oficial. În Transilvania multietnică sașii se întruneau într‑o asociaţie proprie – Verein für Siebenbürgische Landeskunde – cu publicaţia periodică Vereinsarchiv și Korrespondenzblatt, iar intelectualitatea maghiară își avea societatea Erdélyi Múzeum cu un periodic propriu cu același nume. Cu o destul de mare întârziere faţă de presa europeană și chiar și cea românească, revista Transilvania va ocupa destul de repede după apariţie un loc în universul cultural al Transilvaniei. Evoluţia și conţinutul revistei, ca și longevitatea sa i‑au rezervat acesteia un loc stabil pe scena culturală românească de la apariţie până în zilele noastre. Temele abordate și autorii lor sunt nelipsiţi din Bibliografia publicaţiilor periodice românești, iar oferta online a revistei de pe site‑ul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj‑Napoca vine în ajutorul cercetătorilor.” (din „Cuvânt înainte”)

Prezentul catalog nu este creaţia autorilor. Nu este nici creaţia descoperitorilor, unii dintre ei rămaşi necunoscuţi. Catalogul de faţă reprezintă o colecţie de obiecte care spun povestea creatorilor unei civilizaţii preistorice. Cultura Cucuteni. Depăşind toate realizările anterioare şi contemporane, dezvoltând motive decorative combinate în mesaje iconografice complexe, această cultură ne uimeşte în continuare cu realizările sale artistice de excepţie (Chirica, Boghian 2003, p. 148). Statuetele antropomorfe reprezintă cea mai interesantă categorie de artefacte produse în perioada eneolitică, descoperită până în momentul de faţă. Remarcate încă de la primele cercetări arheologice efectuate de specialişti, statuetele au beneficiat de o publicare şi de o atenţie care le fac notabile în cadrul tuturor rapoartelor arheologice şi monografiilor dedicate.

Realizate cu rafinament, unele dintre ele fiind adevărate opere de artă în ronde-bosse, aceste statuete uimesc prin modalităţile de transpunere a imaginilor antropomorfe. Care a fost scopul acestor reprezentări este o întrebare care suscită foarte multe răspunsuri posibile, precum şi ipoteze de lucru. Un aspect important de remarcat în ceea ce priveşte statuetele antropomorfe este faptul că ele, chiar dacă formal şi tehnologic seamănă, nu formează serii, fiecare exemplar fiind de fapt un unicat. (din „Introducere”)

Înzestrat cu o certă vocaţie de povestitor şi cu un extraordinar simţ al limbii, Fănuş Neagu (1932–2011) s-a impus în cadrul literaturii române postbelice prin câteva interesante volume de proză scurtă precum Ningea în Bărăgan (1959), Somnul de la amiază (1960), Dincolo de nisipuri (1962), Cantonul părăsit (1964) etc. Asemenea lui Mircea Eliade, scriitorul recunoaşte nevoia omului modern de vise, de povestiri exemplare, de unde şi o serie de afirmaţii semnificative cum ar fi şi cea care urmează: „Nevoia de vis, de vis şi de «suspense» e de când lumea – toată viaţa e un foileton cu «va urma»”. A povesti nu înseamnă a prezenta evenimentele într‑o manieră realistă, pozitivistă, specifică prozatorului secolului al XIX‑lea, ci echivalează cu relevarea semnificaţiilor ascunse ale întâmplărilor. Scriitorul face parte dintr‑o familie mai largă de spirite, având ca principali reprezentanţi câţiva prozatori ce au cunoscut mirajul câmpiei, ca de exemplu Alexandru Odobescu, Gala Galaction, Panait Istrati, Zaharia Stancu sau Ştefan Bănulescu, fără ca aceste filiaţii posibile să îi ştirbească cu ceva autenticitatea inconfundabilă a operei. (Gheorghe Glodeanu)