Cine își mai amintește astăzi de cărțile poștale cu figurile personajelor politice de la începuturile anilor ’90? De pliantele electorale, de fluturașii, de afișele lipite pe toate gardurile și de bannerele atârnate de toți stâlpii, cu prilejul alegerilor care au urmat? O istorie de 30 de ani, pierdută în straturile memoriei, pe care am uitat‑o cu o viteză incredibilă. Pentru că au venit mereu alte preocupări, alte îngrijorări, o pandemie și un război. Era nevoie de un act de arheologie în imagistica ultimelor trei decenii pentru a înțelege mai bine ceea ce s‑a întâmplat și, mai ales, cât de irelevante sunt aceste personaje politice în favoarea sau în defavoarea cărora s‑a bătut apa în piuă și s‑au cheltuit zeci de mii de ore în dezbaterile din studiourile de știri.

În volumul de față, România. Album de istorie postdecembristă, 1990–2020, Călin Hentea face acest gen de arheologie și sapă în straturile de memorie vizuală ale societății românești. Ceea ce scoate la iveală este surprinzător, uneori trist, alteori amuzant. Călin Hentea nu este la prima ispravă. A făcut anatomia propagandei comuniste în lucrări de referință dedicate genului. Ca „doctor” în propagandă ce se află, a dezvăluit patologia congenitală a manipulării născute de comunism. E adevărat, unele patologii s‑au prelungit și în postcomunism, până în ziua de azi, iar tabloul este unul ilar, jenant‑autoironic la nivelul societății de atunci sau de astăzi. Oare, chiar așa am fost, stai să te întrebi. Răspunsul vine imediat: da, ba chiar mai mult decât atât! (Ion M. Ioniță, Redactor‑șef „Historia”)