PICTURA ROMÂNEASCĂ DIN TRANSILVANIA SECOLELE XIII–XVIII

DICŢIONAR

Acad. Marius Porumb

Disponibilitate: în stoc

400,00 LEI

Transilvania conservă un patrimoniu artistic și cultural românesc de o inestimabilă valoare, un extrem de prețios tezaur pentru istoria și cultura noastră națională. Din Maramureș și Bihor până în Țara Bârsei, ori în Secuime, din Valea Someșului și Câmpia Transilvaniei în Hunedoara și Hațeg, ori în Mărginimea Sibiului, din Țara Făgărașului în Munții Apuseni, din Țara Năsăudului în Banat și valea Mureșului, întâlnești la tot pasul, unele de o mare vechime, biserici de lemn și de piatră, monumente istorice și de veche artă românească. Studierea aprofundată a evoluției artistice din ambianța culturală românească, precum și cunoașterea ctitoriilor transilvane și a istoriei locale sunt demersuri întregite și confirmate de numeroasele inscripții săpate în piatră, dăltuite în lemn sau în metale prețioase, în pisaniile ansamblurilor murale, sau în inscripțiile de donare ale icoanelor, ori incizate în tencuiala zidurilor vechilor noastre biserici; toate constituie un veritabil teazaur de izvoare documentare privind istoria românească transilvană. Icoanele și pictura murală, pe lângă valoarea artistică incontestabilă, confirmă un înalt nivel cultural și reprezintă, în același timp, prețioase surse documentare ale istoriei generale și locale românești. Numeroase sunt cazurile când o icoană sau un grup de icoane, ori obiecte de cult menționează donatori sau evenimente de epocă, ne atestă existența cu multe secole în urmă a unor biserici românești în localități în care azi nu se mai conservă vechile lăcașuri de cult ale celei mai numeroase etnii din Transilvania: românii.

Cele mai vechi ansambluri de pictură murală ortodoxă din Țările Române se află în Transilvania, primul pictor cunoscut în ambianța medievală românească, Theofil Zograf (Teofil Zugravul), fiind atestat de inscripția frescei de la Biserica din Streisângeorgiu (jud. Hunedoara), frescă datată în anii 1313–1314.

În ambianța cultural-artistică a ctitoriilor românești din Transilvania de la începutul secolului al XV-lea apare pictura murală exterioară, premergând cu un secol înfloritoarea evoluție a frescei moldave de pe fațadele bisericilor bucovinene din epoca rareșiană. (din „Introducere”)

Cant.:
ISBN 978-606-020-665-1
Anul apariției 2023
Format A4
Număr de pagini 768
Copertă cartonată Da