Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat asemănări între elementele universului lor înconjurător şi au încărcat semantic unităţile lexicale ale unui limbaj puţin evoluat. Pe măsură ce societatea umană s-a dezvoltat, limbajul a devenit, la rândul său, mai complex, îmbogăţindu‑se inclusiv ca inventar. Chiar în noile condiţii, polisemia a rămas să joace un rol important, iar acest lucru s-a reflectat şi în domeniul numelor de părţi ale corpului. De pildă, apropierea de formă dintre cosor, secere, coasă, cange, pe de o parte, şi maxilar, pe de altă parte, a făcut ca lat. cl. falx, -cis, prezent în latina dunăreană şi sub forma de declinarea I *falca, să capete, pe lângă sensul de unealtă agricolă, şi pe cel anatomic, care, ulterior, a devenit sensul de bază al rom. falce/falcă.

La fel, asemănarea ţestei cu un vas de lut gol a făcut ca lat. testa să le denumească în varianta populară pe amândouă, iar limbile romanice au transformat metafora în sens denotativ (cf. it., prov., cat. testa, fr. tête ‘cap’, rom. ţeastă, sp. testa ‘craniu’, ptg. testa ‘frunte’). (din „Introducere”)

Studiul de față, centrat pe un subiect care se circumscrie politicilor culturale moderne necesare promovării patrimoniului cultural, prezintă, în primul rând, o importanță personală deosebită, pentru că va contribui decisiv la o perfecționare în munca de PR (Public Relations) și de fotograf al muzeului (Muzeul Satului Bănățean Timișoara); în al doilea rând, această abordare teoretică și aplicativă, sub forma unui proiect profesional, va oferi posibilitatea de aprofundare a laturii de cercetare a fotografiei. (din „Introducere”)

Demersul ştiinţific al Karlei Roşca este valoros cel puţin din două puncte de vedere: în primul rând, pentru că – printr‑o documentare extrem de serioasă şi minuţioasă – actualizează perspectivele din care poate fi interpretat aportul cultural al grupurilor germanice în România, iar în al doilea rând, pentru că – printr‑o abordare de tip etnologic – revelează importantele conexiuni şi interdependenţe dintre aspectele materiale (habitat, ocupaţii, meşteşuguri), cele spirituale (confesiune, practici cutumiare, markeri identitari) şi psihosociale (valori şi norme morale, ierarhii, stil de viaţă).

Datele istorice pe care îşi fundamentează interpretările privind contribuţia nemijlocită şi perpetuarea unor influenţe semnalate anterior de mai mulţi cercetători provin din studii de specialitate, arhive documentare şi colecţii muzeale din ţară şi din străinătate, ceea ce face posibilă formularea unor concluzii şi stabilirea unor repere tipologice care vor rămâne de referinţă în etnografia românească. Maniera în care utilizează şi combină datele rezultate din studiile de etnografie, cele mai multe excelând în descriptivism, îi permite să contureze o imagine completă a mediului sociocultural în care ocupaţiile şi meşteşugurile avute în vedere îşi justificau menirea, creau specializări şi generau bunăstare. (Prof. univ. dr. habil. Narcisa Alexandra Ştiucă)

Scopul inițial al lucrării de față a fost documentarea strict fotografică a cetelor călușerești din sudul României, finalizată printr-un album de portrete care să includă cel puțin un reprezentant al acestora. Cercetarea capătă, în acest fel, valoarea unui martor vizual al Călușului și al performerilor săi, care păstrează activ, la începutul secolului al XXI-lea, în diverse forme, acest ritual. Documentarea proiectată la început pentru un interval de timp scurt (doi-trei ani) ar fi trebuit să surprindă imagistic ipostaza Călușului contemporan. În vederea unei portretizări cât mai ample a celor fotografiați – implicit și a ritualului călușeresc –, am decis completarea documentelor vizuale cu informațiile obținute în urma discuțiilor purtate cu protagoniștii acestui joc. (din „Introducere”)

Magia şi vrăjitoria au tentat, înspăimântat şi fascinat societăţi şi culturi diferite şi continuă să fie vizibile şi în prezent, într‑o cultură care se auto‑defineşte ca fiind raţionalistă, trezind sentimente contradictorii: de la indiferenţă la teamă, de la negare la definire ca tradiţie. Interesul faţă de fenomenul magic a depăşit sfera socială şi a atras atenţia specialiştilor din domenii diferite: istorie, antropologie, etnologie, folclor, sociologie, arte, psihologie. Perspectivele metodologice ale cercetătorilor au fost şi ele diverse, iar rezultatele de asemenea. Toate aceste studii însă, deşi pornesc de la întrebări diferite şi ajung la concluzii variate, nu sunt altceva decât fragmente decupate care se completează, reconstituind întregul. (din „Introducere”)

Cartea tratează istoria gândirii şi ideilor etnologice, originile etnologiei contemporane, constituirea primelor curente de gândire etnologică, etnologia contemporană, etnologia românească, meşteşugurile artistice etc.