CREMAŢIUNEA ÎN ROMÂNIA, ISTORIA DINCOLO DE PREJUDECĂŢI

Marius Rotar

Disponibilitate: în stoc

30,00 LEI
„Orice aniversare impune un bilanţ, iar orice bilanţ impune, implicit, o reevaluare. Această carte trasează, într-o manieră succintă, principalele momente ale istoriei cremaţiunii moderne în România, fiind concepută pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la inaugurarea celui de al doilea crematoriu uman din România (crematoriul Vitan Bârzeşti), precum şi deschiderea primului crematoriu uman din Transilvania (crematoriul Pro Ignis de lângă Cluj-Napoca). De asemenea, ea a fost închegată cu ocazia organizării, în premieră naţională, a evenimentului Crematoriul Vitan Bârzeşti (1994–2014) – Ziua Porţilor Deschise care va avea loc la sediul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti la data de 22 august 2014. Evenimentul va fi organizat de către Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Cremaţionistă Amurg din România şi se desfăşură sub motto-ul Ziua liberului arbitru, Ziua libertăţii de opţiune, Ziua cremaţiunii în România. Intenţia autorului a fost de a concepe o broşură, însă datorită multitudinii de informaţii care au fost inserate, pentru a se putea întelege evoluţia cremaţiunii moderne în România, ea a devenit o carte. Lucrarea se doreşte a fi, totodată, şi un îndreptar pentru cei interesaţi de subiect în ţara noastră, în condiţiile în care în ultima perioadă se remarcă creşterea interesului public asupra tematicii.” din EXPLICAŢIE
Cant.:
ISBN 978-606-543-494-3
Anul apariției 2014
Format 16 x 23 cm
Număr de pagini 108
Copertă cartonată Nu
Marius Rotar este cercetător ştiinţific principal II în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Deţine titlul de doctor în istorie (2005) și cel de profesor abilitat în domeniul Istorie (2014), fiind specialist în istoria și antropologia morţii. A publicat în calitate de autor unic Eternitate prin Cenuşă: O istorie a crematoriilor și incinerărilor umane în România, Iaşi, Institutul European, 2011 – 636 p., History of Modern Cremation in Romania, Newcastle upon Tyne, Cambridge Scholars Publishing, 2013–472 p. și Moartea în Transilvania în secolul al XIX-lea, vol. I-II, Cluj Napoca, Accent 2006-2007 – 936 p. Fondator și preşedinte al Asociaţiei Cremaționiste Amurg din România, iniţiator al conferinţei internaţionale Dying and Death in 18th-21st Century Europe (a şaptea ediţie în 2014).