TEZE DE DOCTORAT

TEZE DE DOCTORAT

Colecţie coordonată de Vlad Popovici

Grilă  Listă 

    55,00 LEI

    „Aşa cum prompt avizează de la bun începutul lucrării, autorul şi a propus «să analizeze modul cum a fost reflectată politica externă a României în dezbaterile parlamentare din perioada 1899 – 1914». Este, potrivit Domniei Sale, prima abordare «din unghi parlamentar» a proble¬melor de politică externă a României dintr o etapă istorică mereu încăr¬cată de tensiuni, când sub acoperirea tot mai perforată a «diplomaţiei secrete» se decantau cauzele sau originile Războiului Mondial.” (Gheorghe Cliveti din Prefață)

    55,00 LEI

    „Această cercetare are drept subiect analizarea felului în care ştiinţa s-a dezvoltat în România începând din cea de-a doua jumătate a secolului XIX şi până la începutul secolului XX. Prin «ştiinţă» înţelegem ştiinţele fizice şi naturale, aşa ca fizica, chimia, geologia sau biologia, deşi acestea nu au avut întotdeauna forma şi conţinutul pe care îl au astăzi. Aşadar, nu ne-am oprit, decât tangenţial, asupra ştiinţelor medicale (care beneficiază de o bibliografie relativ bogată în România), matematicii sau ştiinţelor sociale.” (din Introducere)

    45,00 LEI
    „Citind volumul de față, trebuie să subliniez relevanța tematicii. În cadrul teologiei, tematica propusă de dr. Nechifor Caleb se constituie ca esența dialogurilor creştino-iudaice. Legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament scoate la iveală rădăcinile iudaice ale creștinismului european. În acest context, Vechiul Testament e în gândirea teologică cartea promisiunilor, iar Noul Testament e cartea împlinirilor. Domnul dr. Nechifor Caleb prezintă această tematică în mod exigent, consecvent, detaliat, sistematic şi cu acribie științifică. Tema este dezbătută în mod multidisciplinar, subliniind şi elementele teologiei sistematice în raport cu exegeza şi teologia biblică. Partea scrisă cuprinde 327 de pagini plus 14 pagini de bibliografie şi 919 de referințe științifice în cadrul notelor de subsol, ceea ce dovedește orientarea științifică a domnului doctor. Lucrarea de față e organizată pe șapte capitole semnificative, tematica acestora îmbinând-se sistematic şi logic, astfel teza permite o lectură armonioasă pentru cititor. În capitolul întâi, domnul Nechifor definește subiectul propus, importanța subiectului ca o tema semnificativă a Bibliei, subliniind faptul că, dintre profețiile biblice, peste 300 sunt mesianice. El accentuează cu desăvârșire că, dacă Vechiul Testament este o problemă a teologie creștine, atunci Mesia este inima acesteia. Consider că în acest capitol există două subcapitole relevante. Primul, în care se prezintă stadiul actual al cunoașterii în domeniul de cercetare și al doilea, în care se vorbește despre obiectivele cercetării și care accentuează relevanța stabilirii locului, timpului și modului în care se vor împlini promisiunile neîndeplinite. În cadrul celui de-al doilea capitol, domnul dr. Nechifor dezbate conceptul de mesianism, prezintă persoana lui Mesia și verbele legate de problema împlinirii profețiilor. După această analiză, el trece la noțiunile Noului Testament.” - fragment din Prefață (Prof. Univ. Dr. János Molnár)

Grilă  Listă