„Din motive de o mare diversitate, istoria istoriografiei din România ezită încă să abordeze, prin intermediul unor monografii, seria de istorici merituoși ai perioadei noastre postbelice. Această întârziere, oricum am privi-o, nu aduce servicii cunoașterii științifice românești și nici nu operează necesara triere a valorilor, alegând ce este bun de ce este rău și jalonând judicios un traseu al cunoașterii trecutului nostru a cărui ignorare aduce nu foloase, ci ponoase. Se preferă, în general, în aulele academice sau în turnurile de fildeș ale autorilor activi evaluarea unor epoci și a unor personalități mai îndepărtate. Cu niciun chip, deocamdată, nu sunt aduși în discuție autorii demni de o tratare sintetică, dar și suficient de amplă, în același timp, care sunt încă în viață. Pudoare? Nesiguranță în fața ochiului critic al celor discutați?

După mai mulți ani de ezitări, datorate și unor evoluții existențiale și profesionale solicitante în alt fel, am decis, la începutul anului 2017, să dau curs unui imbold mai vechi: acela de a mă dedica cercetării atente a prestației istoriografice a cercetătorului Pavel Chihaia. Mă atrăgea în această direcție atât preferința lui pentru aprofundarea explorării Evului Mediu românesc – mai ales pe dimensiunea lui sud-carpatină, dar nu numai –, cât și profilul complex și afin al acestui autor care, înainte de a se redefini ca istoric, a început prin a fi un tânăr romancier și traducător de poezie. Studiile istorice ale lui Pavel Chihaia, deși pornesc de la evaluări punctuale (ctitorii ale primilor Basarabi, semnificația portretelor domnești dintr o biserică importantă de la Curtea de Argeș, legenda lui Negru Vodă, ideologia creștină, ascetică și războinică, a domnitorilor români în confruntare cu turcii ș.a.), evidențiază strălucit mari curente culturale și mentalități aulice din Țara Românească pe parcursul Evului Mediu. Procedând astfel, lămurind clar preluările de sugestii dintre Occident și dinspre Răsăritul ortodox, istoricul își transcende propriile obiective afișate la scenă deschisă, reluând, de fapt, în plină epocă a dominației comuniste, adică a dictaturii lui Ceaușescu, discuția inițiată de G. Ibrăileanu și de E. Lovinescu despre axele și tendințele de afirmare a identității culturale și civilizaționale românești. El oferă argumente pentru completarea și, parțial, modificarea percepțiilor de până atunci cu privire la construirea civilizației noastre așa cum le formulaseră marii critici de la «Viața românească» și de la «Sburătorul», arătând că putem vorbi despre un profil românesc la nivelul culturii și la cel al civilizației încă din vremea Evului Mediu și a ceea ce Pavel Chihaia numește «prerenașterile» noastre“. (din Cuvânt-înainte)

„Prezentarea persoanelor în volum a avut în vedere, în mod firesc, gradul de participare şi, mai ales, de implicare şi de îndeplinire a unor responsabilităţi importante în desfăşurarea Revoluţiei, în baza informaţiilor documentare existente până în momentul de faţă. Acelaşi criteriu a fost folosit şi în prezentarea celor ce s-au aflat în slujba puterii dictatoriale a lui Nicolae Ceauşescu.
Un loc important a fost acordat şi personalităţilor politice, şefi de stat, de guverne, de partide şi de instituţii politice sau diplomaţi care şi-au exprimat, în modalităţi şi ocazii diferite, poziţia de solidaritate cu aspiraţiile de libertate şi democraţie ale românilor şi au condamnat vehement măsurile represive adoptate de regimul ceauşist.
Un amplu spaţiu, în cuprinsul acestei cărţi, îl ocupă prezentarea sutelor de eroi şi victime din acele zile însângerate ale Revoluţiei, cu date sumare asupra locului şi datei naşterii şi a jertfei, cu prezentarea, acolo unde există informaţia, a împrejurărilor în care ea a avut loc, precum şi a Decretului de acordare a titlului de erou martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Prezentarea este însoţită şi de fotografia persoanei, iar în lipsa acesteia, am convenit să fie redat un simbol funerar (o cruce cu eşarfă tricoloră). Semnele de întrebare au fost folosite pentru a marca lipsa informaţiei exacte. Decizia de cuprindere în prezenta carte a eroilor-martiri, o dorim a fi înţeleasă ca o împlinire a unei datorii morale şi de respect pentru cei care au plătit cu viaţa aspiraţia de redobândire a drepturilor şi libertăţilor democratice în România.
Fără îndoială că un asemenea Dicţionar, de un caracter inedit în istoriografia noastră, nu poate să nu sufere de incompletitudine, izvorâtă, mai ales, din necunoaşterea şi a altor fapte, acţiuni, evenimente din uriaşul complex al desfăşurării Revoluţiei Române. Desigur că unele documente continuă să fie încă în arhive, deocamdată inaccesibile. Suntem însă convinşi că cititorii volumului, îndeosebi participanţii la evenimentele cuprinse în paginile sale, cu cea mai bună intenţie, vor aduce observaţii şi, mai ales, noi informaţii documentare, care vor contribui la adâncirea cunoaşterii şi înţelegerii unuia dintre cele mai mari evenimente ale istoriei contemporane a României. Putem spune din acest punct de vedere că demersul nostru nu se constituie decât într-un început şi îl invităm pe cititor să creadă alături de noi în mersul neîntrerupt al Istoriei...” (fragmente extrase din Cuvântul înainte semnat de Gheorghe Sbârnă)

„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)

Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci fina­litatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)

„Prezenta lucrare ştiinţifică este o parte din teza de doctorat a autoarei, susţinută în anul 2015 în cadrul Şcolii doctorale în Istorie a Universităţii din Oradea.(...)

Tema volumului analizează rolul „elitei minore” a satului românesc arădean, prin preoţii şi învăţătorii care au activat în lumea rurală, în afirmarea economică, culturală şi politică a naţiunii române moderne din zona Aradului, cu implicaţii importante asupra unui spaţiu geografic românesc mai întins, până în Banat, Crişana şi Transilvania istorică. Din această „lume tăcută” a satului, prin strădaniile elitei minore s-a ridicat „elita majoră” a românilor arădeni, formată din profesori la Preparandia din Arad, protopopi şi înalţi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe a Aradului, avocaţi, notari, medici, comercianţi, funcţionari de bancă, meseriaşi proprietari de ateliere, ţărani înstăriţi. Împreună, ele vor contribui la maturizarea şi organizarea politică a naţiunii române, conducând- o în evenimente de răscruce ca 1848/49, 1867/68, 1892/94, Primul Război Mondial, anul apoteotic al Unirii din 1918/1919. Aşa se explică, printre altele, de ce în toamna anului 1918 Aradul a fost unul din centrele politice – dacă nu cel mai important, în care s-a hotărât şi organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.” (din „Cuvânt înainte”)

„E o carte curcubeu care apare în orizontul unei dezrădăcinate existențe oșenești… Un decupaj sufletesc de fotografii scrise cu lumină și scoase dintr-o straiță cusută cu dorul unui Oaș curat, pur, nealterat, ivit din memoria inimii. Trăsăturile identitare constante, având amprenta puternică a obârșiilor intră într-un dialog tainic și dinamic al adaptabilității permanente, cu acele căi de evoluție care imprimă schimbarea, transformarea, dislocarea… Constelația reperelor identitare ce individualizează comunitatea tradițională oșenească este reprezentată simbolic de CERC prin configurarea lui la toate nivelurile existenței sub forma unor coduri încifrate ale arhitecturii lăuntrice: clopul – în portul bărbătesc, cununa miresei, roata feciorilor – în danț, ciuperca de danț, crestăturile cosmologice de pe crucile de lemn, roata cu șase spițe de pe vranița cu boc, cercul stilizat pe ceramica de Vama, colacul solar, floarea vieții cusută pe pânza albă. Oșenia devine astfel sursa unei conștiințe a geometriei spiritului cu care construim lumea din interiorul nostru, ancorând-o astfel în proporțiile perfecte ale sacralității. În satul tradițional, exista o unitate între cultură și civilizație, substituită ireversibil de un anacronism care s-a creat treptat, de-a lungul mai multor decenii, între credințele și valorile spirituale ale oșenilor și transfigurarea lor în materialitatea formelor vizibile din arhitectură, stil de viață, viziune despre lume, intrare și ieșire din ritual… Această ruptură definitorie, dar nu definitivă pentru Oașul de azi, a fost generată de dispariția rânduielii străvechi și a nevoii de sacralitate în lumea în care trăim… pătimind prin siajul dramatic al însingurării dintre omul care privește o floare, fără a simți că pe cer tresare o stea…” (din „Argument sufletesc”)

"It is a rainbow book that appears on the horizon of an uprooted Oaș existence… A soul cutout of photographs written with light and taken out of a bag sewn with the longing for a clean, pure, unaltered Oaș, born from the memory of the heart. The constant identity features, with the strong imprint of the origins, enter into a mysterious and dynamic dialogue of permanent adaptability, with those evolutionary paths that have printed change, transformation, dislocation… The constellation of identity landmarks that individualize the traditional Oaș community is symbolically represented by the CIRCLE, through its configuration at all levels of existence in the form of encrypted codes of interior architecture: the hat – in the man's dress, the bride's wreath, the young men’s wheel – in the dance, the dance mushroom kiosk, the cosmological notches on the wooden crosses, the sixspoke wheel on the vranita with boc, the stylized circle on Vama pottery, the solar braided bread, the flower of life embroidered on white cloth. The Oaș way of being thus becomes the source of a consciousness of the geometry of the spirit with which we build the world within us, thus anchoring it in the perfect proportions of sacredness. In the traditional village, there is a unity between culture and civilization, irreversibly replaced by an anachronism that was gradually created, over several decades, between the beliefs and spiritual values of the Oaș people and their transfiguration into the materiality of visible forms in architecture, lifestyle, vision of the world, entry and exit from the ritual… This defining but not definitive rupture for today's Oaș was generated by the disappearance of the ancient order and the need for sacredness in the world we live in… suffering through the dramatic slipstream of loneliness between the man looking at a flower, without feeling a star tremble in the sky…" (Excerpt from "Soul Argument")

Cartea pe care o aveţi în faţă este astăzi singura care prezintă publicului românesc, după trei decenii, ceea ce a însemnat „Operaţia satelor româneşti”, umplând astfel un gol istoriografic, și reamintind un episod din istoria noastră mult prea recentă și mult prea intensă, pentru a nu stârni interesul la ora actuală. Faptele sunt, desigur, mult mai cunoscute în străinătate, acolo unde ea a luat fiinţă, şi mai ales pentru miile de oameni implicaţi din mai multe ţări europene care păstrează încă vie amintirea participării la operațiune.

Sunt unul dintre participanții direcți la această mișcare, este motivul pentru care rămân atașat de lupta noastră din exil, atât pentru salvarea satelor românești, ca și pentru instaurarea unei vieți normale și democratice în România, fapt de care generația noastră, născută în perioada dintre cele două războaie mondiale, nu a prea avut parte… La acea vreme (1988–1989), mă aflam în exil la Paris încă din anul 1975, unde eram activ politic, în cadrul bine‑cunoscutei Ligi pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris; lucram de asemenea pentru secția română a BBC de la Paris, și eram nelipsit de la diversele evenimente și manifestații organizate în exil. În perioada în care în Occident a izbucnit scandalul privind satele românești, eram câțiva români inimoși în exil, care ne câștigasem faima de „românii de serviciu”, și care ne străduiam, prin mijloacele de care dispuneam, să facem lumea occidentală, în mijlocul căreia trăiam, să conștientizeze abuzurile unui regim dictatorial, din care noi reușisem să ne salvăm. Așadar, ca unul dintre participanţi şi deci cunoscător al întregii probleme, ţin de la bun început să evidențiez valoarea acestui volum, care a reușit să prezinte fenomenul, pe baza unei documentări impresionante, chiar de la sursa a ceea ce a însemnat „OVR”.

Este important de subliniat faptul că până acum nu a fost cunoscut pentru publicul din ţară că înjghebarea operaţiei a avut de fapt două principale izvoare româneşti: unul pornind de la cei câțiva exilaţi români din Franţa (mai precis din Paris), celălalt provenind de la disidenta noastră de onoare, Doina Cornea. Acestea au fost primele două izvoare de la care, în străinătate, s‑au mobilizat ulterior energiile a mii de oameni în ţări ca Belgia, apoi din Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, și, într‑o mai mică proporţie, din Norvegia, Danemarca şi Ungaria. (din „Prefață”)