Rezultate căutare pentru 'Vasile Petrovici'

Grilă  Listă 

    50,00 LEI
    „Una dintre consecinţele benefice în plan istoric ale Marii Uniri de la 1918 o reprezintă stimularea înfiinţării de instituţii de învăţământ, cultură ș.a. în teritoriile unite cu Țara. Transilvania a fost printre provinciile în care au luat fiinţă cele mai multe instituţii românești, între cele mai însemnate situânduse Universitatea Daciei Superioare la Cluj în anul 1919. Centenarul aniversării întemeierii universităţii românești a prilejuit publicarea unui număr mare de monografii și sinteze de autor, sau prin colaborarea mai multor specialiști, care par să fi epuizat cam tot ceea ce se putea scrie despre Alma Mater Napocensis (geneză, înfiinţare, evoluţie în timp etc.). În ciuda acestei literaturi știinţifice bogate recente dar și din deceniile trecute (menţionăm doar lucrările monumentale redactate de Vasile Pușcaș și volumele coordinate de Ioan-Aurel Pop, Simion Simon, Ioan Bolovan sau Ovidiu Ghitta) au rămas cu siguranţă subiecte încă neexplorate ori ce își așteaptă reluarea interpretativă, precum și aducerea în circuitul știinţific a unor surse inedited privind istoria universităţii, însemnări, documente și fotografii care sunt probabil răspândite în diverse arhive publice și private din ţară și străinătate. Tocmai de aceea, recuperarea și editarea critică a unor asemenea documente rămâne un obiectiv actual pentru cercetătorii interesaţi de istoria universităţii din capitala (neoficială) a Transilvaniei.” - Ioan Bolovan
    Vânzare

    Preț Normal: 90,00 LEI

    Special Price 70,00 LEI

    De la începutul toamnei lui 1918, pe fondul apropierii sfârșitului războiului, devenise tot mai clar că Imperiul Austro‑Ungar va parcurge o criză politică fără precedent. În cuvintele lui Lucian Blaga, „mânjite de sânge, simbolurile imperiale se năruiau”. Principiile propovăduite de președintele american Woodrow Wilson încă din ianuarie, reluate și sporite în iulie, ce păreau să devină biblia noilor organizări politice ale lumii, au zdruncinat serios Imperiul în fundamentele sale multinaționale. Nici celelalte foste imperii multinaționale ale continentului, Țarist și Otoman, nu au avut o soartă mai bună, deși au trecut prin transformări de altă natură. Oricum, înfrângerea din tranșee devenise iminentă, iar învingătorii aveau să facă toate eforturile pentru a încuraja modelul statului național și peste ruinele puterilor învinse. Odată ivite orizonturile unor retrasări de granițe în spiritul libertății naționale, nici sârbii, bosniecii, croații, polonezii, cehii sau slovacii nu au mai luat în calcul ideea de a rămâne pe mai departe în structura vechiului stat, oricâte încercări de resuscitare ar fi încercat autoritățile pentru a salva de acum muribundul imperiu. Românii ardeleni, îndrumați de o elită politică de excepție, cu Iuliu Maniu, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Lazăr și alții, s‑au capacitat, intens și irepetabil, pentru a profita de contextul politic favorabil și a obține ruperea Transilvaniei de Ungaria și unirea ei cu România. Chiar dacă astăzi există voci, e drept, nu multe, care contestă forța și îmbrățișarea unanimă a motivațiilor românilor ardeleni, în realitate voința și vocea acestora au fost ferme pentru „divorțul” de Ungaria, chiar unanime la scară istorică. Mai înainte, în climatul din 1910 sau 1915, verbalizarea unui deziderat atât de îndrăzneț era periculoasă, echivalentă cu „trădarea națională”, astfel că a existat, desigur, un segment al elitei care a îndemnat la ponderație și la câștiguri naționale mai mărunte, dar mai ușor realizabile. Însă de îndată ce contextul istoric a permis‑o, targetul România Mare, până nu demult unul mai degrabă utopic, a fost asumat de toată lumea. „Teljès elszaydás” (Despărțire totală) a pronunțat Iuliu Maniu la negocierile cu partea maghiară de la jumătatea lunii noiembrie, sintetizând voința românilor ardeleni. (din capitolul „I. Zilele de dinainte”)
    65,00 LEI
    „Acest album este, de fapt, un volum de istorie a propagandei comuniste româneşti începând din 1948 până în 1989. Este expunerea unei colecţii personale de mărturii iconografice, îndeobşte cărţi poştale, asupra modului în care comuniştii dejişti şi mai apoi cei ceauşişti s-au privit pe ei înşişi şi lumea din jurul lor. Totul se bazează pe imagini provenind chiar din epoca respectivă, în faţa cărora cuvintele sunt adesea insuficiente, pentru că – nu‑i aşa? – o imagine poate spune mai mult decât o mie de cuvinte. Mai ales în vremurile actuale, când oamenilor abia dacă le mai rămâne o clipă liberă să parcurgă âteva headline-uri explozive sau să zapeze după nişte secvenţe video, pentru a-şi face o idee despre un subiect anume. Chiar şi un trailer sau şapoul unui articol de revistă li se pare unora prea lung, darămite să parcurgă o carte stufoasă şi doctă de istorie. Totuşi, adăugarea unor repere cronologice relevante ni s-a părut necesară pentru descrierea decorului intern şi international al acelor ani.” (din „Argument”)
    40,00 LEI

    „În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.

    Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.

    Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.

    Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)

    CUPRINS


    ARGUMENT PRIVIND IMPORTANȚA CERCETĂRII XILOGRAVURII DE LA BUCUREȘTI (1582–1830)

    XILOGRAVORII

    IEROMONAHUL LAVRENTIE, CEL DINTÂI XILOGRAVOR DE LA BUCUREŞTI (1582)

    UN XILOGRAVOR DE TALIE EUROPEANĂ: IVAN BAKOV (1678–1705)

    DAMASCHIN GHERBEST, UN XILOGRAVOR PRESTIGIOS DE FACTURĂ OCCIDENTALĂ (1682–1688)

    ANTIM IVIREANUL ŞI EVANGHELIA GRECO ROMÂNĂ DE LA 1693, O CAPODOPERĂ A ARTEI TIPARULUI ŞI A XILOGRAVURII BRÂNCOVENEŞTI

    XILOGRAVORUL URSUL ZUGRAV, REPREZENTANT DE FRUNTE AL ARTEI BRÂNCOVENEŞTI (REPETAREA UNOR LUCRĂRI DE ALE SALE ÎNTRE ANII 1720–1806)

    TIPOGRAFUL EPISCOP MITROFAN, UN XILOGRAVOR CONTROVERSAT (DISCUTAREA UNEI VINIETE DES APĂRUTE ÎNTRE ANII 1728–1827)

    XILOGRAVORUL DIMITRIOS, AUTORUL UNEI ILUSTRAŢII MULT VEHICULATE ÎN EPOCĂ (1729–1746)

    XILOGRAVORUL VASILIE DOBROMIRSKI ŞI EVANGHELIA DIN 1760

    XILOGRAVORUL IORDACHE STOICOVICI TIPOGRAF (1759–1767)

    XILOGRAVURILE DE TRADIŢIE BIZANTINĂ ALE LUI GRIGORIE IEROMONAH DIN TRIODUL TIPĂRIT LA BUCUREŞTI ÎN ANUL 1768 (TIPOGRAF ȘI GRAVOR ACTIV ÎNTRE 1747–1774)

    XILOGRAVURILE LUI MIHAI RÂMNICEANU DIN PENTICOSTARUL DE LA 1768

    COLABORAREA PASAGERĂ A XILOGRAVORULUI POPA COSTANDIN TIPOGRAF RÂMNICEAN CU TIPOGRAFIA DIN BUCUREŞTI (1774)

    DIMITRIE PETROVICI TIPOGRAF, XILOGRAVOR LA NEVOIE (1778)

    XILOGRAVURI SEMNATE DE STANCIUL TIPOGRAF ÎNTRE ANII 1780–1806

    PREZENŢA XILOGRAVURILOR REALIZATE DE GHEORGHIE COSTANDIN RÂMNICEANU ŞI DIMITRIE MIHAI RÂMNICEANU ÎN CĂRŢILE TIPĂRITE LA BUCUREŞTI (CIRCA 1783)

    GHEORGHIE VLĂDESCU, CEL DIN URMĂ TIPOGRAF ŞI XILOGRAVOR RÂMNICEAN ÎN SLUJBA IMPRIMERIEI DIN BUCUREŞTI (1798–1819)

    CONTRIBUȚIA LUI GHERVASIE MONAH DE LA MĂNĂSTIREA NEAMȚ LA ÎMPODOBIREA CĂRȚILOR BUCUREȘTENE CU XILOGRAVURI (1819–1830)

    XILOGRAVORUL IEROMONAH COSTANTIE (1820–1830)

    XILOGRAVURI DE POPA SIMEON EXISTENTE ÎN CĂRŢILE TIPĂRITE LA BUCUREŞTI (1823–1828)

    IOAN ZUGRAF ŞI CALENDARUL DIN 1823

    XILOGRAVORUL DE REPUTAŢIE EUROPEANĂ, GRITNER (1829–1830)

    ÎN LOC DE CONCLUZII

    LISTA CĂRȚILOR DE LA BUCUREȘTI ȘI A GRAVURILOR ACESTORA (1582–1830)

    BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

    BIBLIOGRAFIE CU REFERIRE LA XILOGRAVURA ROMÂNEASCĂ (SEC. XVI–XIX)

    THE WOODCUT IN THE EARLY ROMANIAN BOOKS PRINTED IN BUCHAREST (1582–1830). ABSTRACT

    REPRODUCERI

    Foi de titlu și coperți
    Steme
    Ilustrații
    Frontispicii
    Viniete
    Litere ornate

    70,00 LEI

    Această carte a câștigat Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române în anul 2016

    Această contribuție încearcă să refacă o secvență cronologică și culturală importantă pentru Preistoria sud-estului Europei. Perioada târzie a epocii bronzului a generat, în condiții diverse, reconfigurări ale vechilor scenarii. Este unul dintre primele momente istorice care a dus la scindarea Europei. Astfel, centrele de civilizație mai vechi, de la fațada răsăriteană a Mării Mediterane, tind să devină centre de iradiere/difuziune a bunurilor și ideilor culturale. În același timp, are loc un fenomen de diminuare a rolului cultural jucat de unele zone europene, care tind spre un nou statut. Între două concepte, centru și periferie, am încercat să definesc rolul jucat de ceea ce este denumit îndeobște cu termenul de zonă de contact. Mai rămân de stabilit mecanismul și componentele care au ordonat aceste relații. Din nefericire, pentru mulți ani, cercetarea arheologică din România s-a situat la un nivel conceptual și ideologic adeseori impropriu unor dezvoltări sau încheieri multidimensionale. Achizițiile teoretice și metodologice din ultimii ani permit, pe lângă racordarea la curentele arheologice actuale, conceptualizări proprii care, cu siguranță, vor duce la noi posibilități de abordare.

Grilă  Listă