„După 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, discuţia cu
privire la justeţea şi eficacitatea politicii economice sub regimul
comunist din România continuă atât în spaţiul public, cât şi în spaţiul privat.
În această dezbatere sunt lansate mai multe sofisme şi argumente morale
decât argumente ştiinţifice cantitative sau „cliometrice”, şi sunt vehiculate
clişee aplicate non-discriminatoriu întregii epoci comuniste. La antipozi se
află discursul nostalgic, apologetic (alimentat de problemele economicosociale
ale României contemporane) şi retorica pasională a anti-totalitarismului.
Pe de o parte, economia socialistă ar fi fost funcţională şi întreaga
populaţie – sau cea mai mare parte a populaţiei, un maxim istoric – ar fi
beneficiat de pe urma succesului acesteia. Pe de altă parte, lipsa de sustenabilitate
a economiei socialiste şi politicile economice aberante ale regimului
comunist ar fi condus la o distopie neo-sclavagistă. Adevărul este, evident,
undeva la mijloc, iar această imprecizie – tulburată şi mai mult de partizanatul
politic al emiţătorilor acestor naraţiuni istorice – va fi eliminată prin
creşterea treptată a numărului şi calităţii cercetărilor de istorie economică şi
socială.” (din „Introducere”)
„Această cercetare are drept subiect analizarea felului în care ştiinţa s-a dezvoltat în România începând din cea de-a doua jumătate a secolului XIX şi până la începutul secolului XX. Prin «ştiinţă» înţelegem ştiinţele fizice şi naturale, aşa ca fizica, chimia, geologia sau biologia, deşi acestea nu au avut întotdeauna forma şi conţinutul pe care îl au astăzi. Aşadar, nu ne-am oprit, decât tangenţial, asupra ştiinţelor medicale (care beneficiază de o bibliografie relativ bogată în România), matematicii sau ştiinţelor sociale.” (din Introducere)