Rezultate căutare pentru 'Iulia Elena Hossu'

Grilă  Listă 

    40,00 LEI
    „Cartea Iuliei Hossu debutează printr-un prim capitol dens teoretic, ce ar putea ține locul unei lucrări de sine stătătoare asupra istoriei problematicii pe care urmează să o elaboreze. Într-un prim subcapitol sunt analizate 1.1. Rudenia – scurt istoric al conceptului, cu referințe aproape numai străine, 1.2. Categoriile rudeniei, 1.3. Terminologia rudeniei, după care autoarea dezbate viziunea evoluționistă a părintelui acestui domeniu al antropologiei, Lewis H. Morgan, cu a sa celebră Sisteme de consangvinitate şi de alianţă în familia umană, din 1870, urmată de analizarea conceptelor lui W.H. R. Rivers, expuse într-o lucrare din 1915. Urmează perspectiva lui K. B. Malinowski cu viziunea funcționalistă și cea a lui Alfred Reginald Radcliffe-Brown, dezvoltată în două subcapitole. Nu în ultimul rând, sunt abordate și viziunile lui Claude Lévi-Strauss și a structuralistului David Schneider, criticul sistemelor clasice și al descendenților acestora.” (Ion Cuceu din Prefață)
    55,00 LEI

    „Cititorului, specializat sau nu, i se oferă o carte în care autorul a strâns şi a prezentat într-un mod compact, cu multe amănunte, uneori obositoare, dar necesare pentru arătarea adevărului istoric, tot ce a însemnat activitatea unui despărţământ al Asociaţiunii. Storcând fondurile arhivistice, coroborându-le cu publicaţiile periodice sau lucrările de istorie, am primit din partea autorului o lucrare bogată în informaţii care deschide şi alte posibilităţi de cercetare: istoricul altor despărţăminte ale Asociaţiunii, realizarea unui dicţionar al membrilor, în final, o sinteză complexă despre Asociaţiune, o instituţie care merită în continuare atenţia cercetătorilor.” Eva Mârza

    60,00 LEI

    „Prezenta lucrare ştiinţifică este o parte din teza de doctorat a autoarei, susţinută în anul 2015 în cadrul Şcolii doctorale în Istorie a Universităţii din Oradea.(...)

    Tema volumului analizează rolul „elitei minore” a satului românesc arădean, prin preoţii şi învăţătorii care au activat în lumea rurală, în afirmarea economică, culturală şi politică a naţiunii române moderne din zona Aradului, cu implicaţii importante asupra unui spaţiu geografic românesc mai întins, până în Banat, Crişana şi Transilvania istorică. Din această „lume tăcută” a satului, prin strădaniile elitei minore s-a ridicat „elita majoră” a românilor arădeni, formată din profesori la Preparandia din Arad, protopopi şi înalţi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe a Aradului, avocaţi, notari, medici, comercianţi, funcţionari de bancă, meseriaşi proprietari de ateliere, ţărani înstăriţi. Împreună, ele vor contribui la maturizarea şi organizarea politică a naţiunii române, conducând- o în evenimente de răscruce ca 1848/49, 1867/68, 1892/94, Primul Război Mondial, anul apoteotic al Unirii din 1918/1919. Aşa se explică, printre altele, de ce în toamna anului 1918 Aradul a fost unul din centrele politice – dacă nu cel mai important, în care s-a hotărât şi organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.” (din „Cuvânt înainte”)

Grilă  Listă