Rezultate căutare pentru 'Vasile Petrovici'

Grilă  Listă 

    30,00 LEI

    „Istoriografia română consacrată istoriei germanilor din România este una relativ consistentă, ea fiind reprezentată de contribuțiile datorate unor istorici precum Nicolae Iorga, Vasile Ciobanu, Constantin Buchet, Emil Hurezeanu, Luminița Fassel, Ottmar Trașcă, Paul Șeulean, Mircea Rusnac, Mihai Florin Răzvan, Ilarion Țâu, Constantin Ungureanu, Laura Gheorghiu, Ioana Scridon, Daniel Hrenciuc ș.a.

    În final, se cuvin a fi adresate câteva cuvinte de mulţumire unor persoane care m‑au sprijinit în cursul cercetărilor efectuate în vederea redactării acestui volum. Este vorba despre doamna Simona Palagheanu, fost împuternicit la conducerea Direcției Județene a Arhivelor Suceava (DJANS), Ioan Drăgan, director general al Arhivelor Naționale Istorice – ANIC, Dragoş Petrescu, preşedinte al Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, Stelian Obiziuc, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe‑AMAE, București.”( din Introducere)

    100,00 LEI

    „Cartea de faţă se înscrie în seria monografiilor de situri preponderent dacice, nu puţine apărute în epoca comunistă, dar una dintre rarele astfel de apariţii postdecembriste ale perioadei de tranziţie.

    Demersul monografic pare convenţional datorită structurii asumate, dar în aceiaşi măsură neconvenţional prin metodele de valorificare ştiinţifică a cercetării derulate. El nu este doar produsul împletirii fericite a eforturilor unei mai vechi generaţii de cercetători cu noul val de tineri investigatori ai arheologiei şi a metodelor conexe.

    Demersul este şi rezultatul conjugării mai vechilor, dar atât de necesare, metode pozitiviste, descriptiviste, cu cele ale abordărilor interdisciplinare de ultimă oră în domeniu.

    Autorii, din colectivul extins al volumului, nu mai au nevoie de prezentare. Validarea lor, în planul cercetării arheologice şi al valorificării ştiinţifice a acesteia, a avut loc demult pentru unii dintre aceştia. Efortul lor colectiv vine din necesitatea umplerii golului lăsat de artizanul cercetării Cetăţuicii de la Unip, prietenului nostru Liviu Măruia, plecat mult prea devreme dintre noi.” (din CUVÂNT ÎNAINTE)

Grilă  Listă