Sortează după

Momentan Cumpărați după:

  1. Autor: Cosmina Timoce-Mocanu
  2. Autor: Francesco Griselini
  3. Autor: Thibaut Castelli
  4. Autor: Yann Le Bohec

Rezultate căutare pentru 'Victor Cojocaru'

Grilă  Listă 

    50,00 LEI
    Volumul de faţă cuprinde 1062 de scrisori, care, în intervalul 1930–1949, au circulat între Ion Muşlea şi respondenţii la chestionarele Arhivei de Folklor a Academiei Române. [...] Cu excepţia a douăsprezece scrisori, care au circulat între Ion Muşlea şi preotul profesor Victor Ioan Oprişu, publicate de Ioachim Lazăr, restul de o mie cincizeci sunt inedite, păstrate în cadrul Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, în dosarele administrative ale primului director al Arhivei, sub eticheta „Ieşiri 1930–1948”.
    65,00 LEI
    „După 240 de ani de la publicarea în limba italiană, cartea lui Francesco Griselini dedicată Banatului Timișoarei este tradusă și publicată pentru întâila oară în limba română după ediția italiană originală. Prin completări ori prin recuperarea omisiunilor din edița germană sunt imbogățite informațiile și interpretările care au inspirat istoriografia despre regiunea Banat, precum și teoria despre latinitatea limbii române și romanitatea poporului român prefațând preocupările occidentale privind această tema. Descoperirile, observațiile, comentariile și ipotezele lui Francesco Griselini sunt un reper și astăzi cu privire la geneza instituțiilor locale moderne, diversitatea comunităților lingvistice, ecumenismul religios, emanciparea socială și politicile imperiale în Banatul Timișoarei în secolul al XVIII-lea. E vorba de o operă care dă seama asupra excepționalității relațiilor italo-române, precum și asupra curiozității intelectuale a Occidentului care a deschis în urma cu două veacuri și jumătate procesul integrării regiunilor central-sud-estice ale Europei.” (Victor Neumann)
    70,00 LEI

    „Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)

    Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci fina­litatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)

Grilă  Listă