„În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.

Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.

Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.

Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)

„Una dintre consecinţele benefice în plan istoric ale Marii Uniri de la 1918 o reprezintă stimularea înfiinţării de instituţii de învăţământ, cultură ș.a. în teritoriile unite cu Țara. Transilvania a fost printre provinciile în care au luat fiinţă cele mai multe instituţii românești, între cele mai însemnate situânduse Universitatea Daciei Superioare la Cluj în anul 1919. Centenarul aniversării întemeierii universităţii românești a prilejuit publicarea unui număr mare de monografii și sinteze de autor, sau prin colaborarea mai multor specialiști, care par să fi epuizat cam tot ceea ce se putea scrie despre Alma Mater Napocensis (geneză, înfiinţare, evoluţie în timp etc.). În ciuda acestei literaturi știinţifice bogate recente dar și din deceniile trecute (menţionăm doar lucrările monumentale redactate de Vasile Pușcaș și volumele coordinate de Ioan-Aurel Pop, Simion Simon, Ioan Bolovan sau Ovidiu Ghitta) au rămas cu siguranţă subiecte încă neexplorate ori ce își așteaptă reluarea interpretativă, precum și aducerea în circuitul știinţific a unor surse inedited privind istoria universităţii, însemnări, documente și fotografii care sunt probabil răspândite în diverse arhive publice și private din ţară și străinătate. Tocmai de aceea, recuperarea și editarea critică a unor asemenea documente rămâne un obiectiv actual pentru cercetătorii interesaţi de istoria universităţii din capitala (neoficială) a Transilvaniei.” - Ioan Bolovan

Volumul „Viața națiunii este veșnică. O sută de ani de la Trianon (1920–2020)”, elaborat de diplomatul și juristul Ján Gábor și de istoricul perioadei interbelice Ferdinand Vrábel, exprimă opinia slovacă despre semnificația Tratatului de la Trianon pentru națiunea slovacă, dar și interpretări istoriografice pertinente referitoare la impactul acestui document internațional dedicat special statului național ungar nou-creat și celorlalte state central-europene care aveau frontiere cu Ungaria. (Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș)

Această carte care se deschide aici ne oferă o interesantă imagine în oglindă a propriei noastre istorii: seamănă din multe puncte de vedere și, totuși, nu este aceeași; este vorba despre același moment istoric, dar coordonatele geografice sunt altele; și, în fine, reacțiile umane sunt aidoma, deși oamenii politici, în fiecare caz, sunt alții. Aceasta a fost prima impresie după lectura acestei rememorări investigative pe care Ján Gábor și Ferdinand Vrábel ne-o oferă în acest volum (excelent tradus de Radu Mârza), în care evenimentele de-acum un secol prind viață într-o societate cu probleme și provocări ce ni se vor părea cunoscute, chiar dacă nu este vorba despre România de după Marele Război, ci de către actuala Slovacie, aflată, după 1919, într-un parteneriat geopolitic cunoscut sub numele de Ceho-Slovacia (aceasta, ne spun autorii, fiind denumirea și ortografierea corectă a numelui acelui stat). (Adrian Cioroianu)