„This volume was published within the framework of LIMES National Reserch Programe, sup‑ported by the Romanian Ministry of Culture and National Identity. Therefore we would like to thank our friends and colleagues Ovidiu Țentea and Felix Marcu for their support in publishing this work. Special thanks go to: Constantin Băjenaru (MINAC); Sebastian Corneanu (Lucian Blaga University in Sibiu); Mihai Duca (Bucharest); + Arch. Cătălin Georgescu (Bucharest); Iulia Iliescu (University of Bucharest); Marian Mocanu (ICEM, Tulcea); Andrei Opaiț (Toronto); Dorel Paraschiv (ICEM, Tulcea); Prof. Constantin C. Petolescu (Bucharest); Mihai Popescu (CNRS, Paris); Raluca Popescu (Muzeul Municipiului București, Bucharest); Tiberiu Potârniche (MINAC); Arch. Anișoara Sion (Bucharest); Gabriel Stoian (Bucharest); Valeriu Toma (Bucharest); Mihai Vasile (MNIR Bucharest); Dan Vasilescu (MINAC); Florica Zaharia (former Conservator in Charge of the Department of Textile Conservation, The Metropolitan Museum of Art). For the topographic measurements, we owe thanks to Mihai Florea (MNIR Bucharest); some of the draw‑ings have been made by Jeni Efimov (ICEM, Tulcea), Cătălina Petolescu (Bucharest) and Ingrid Petcu (MINAC).” (from Acknowledgments)

În anul 2011 s-au împlinit 30 de ani de la încheierea săpăturilor arheologice la castrul şi aşezarea civilă de la Slăveni/Dolj (baie, templu, locuinţe etc.). Din motive obiective şi subiective monografia castrului şi aşezării nu a fost publicată. Decesul profesorului D. Tudor, apoi a altui membru a colectivului, profesorul O. Toporu, au fost cauzele principale ale acestei situaţii. S-au mai adăugat apoi reorientarea cercetărilor prof. G. Popilian spre alte domenii şi în fine, starea precară de sănătate a ultimului.

În prezent, la iniţiativa prof. G. Popilian (şi sub directa sa conducere), doi colaboratori la cercetările arheologice din sudul Daciei, dr. D. Bondoc şi prof. dr. N. Gudea, s-au decis să îndeplinească dezideratul menţionat mai sus şi să elaboreze o monografie a castrului de la Slăveni şi a aşezării lui civile. Monografia urmează un plan clasic, adoptat mai demult în arheologia provincială romană, plan care acoperă toate problemele pe care le ridică cercetarea unui obiectiv atât de complex (la ora aceasta cel mai complex din Dacia de sud). În contextul în care în România monografia arheologică nu are încă un rol decisiv în rezolvarea problemelor unei epoci istorice (oricare ar fi ea), elaborarea monografiei despre Slăveni are scopul de a întregi cunoştinţele despre epoca romană în Dacia de sud (Oştenia mai ales), dar şi pentru întreaga Dacie. Monografia va pune la dispoziţia cercetătorilor (dar şi studenţilor) de pretutindeni date despre un castru ale cărui începuturi datează dinainte de înfiinţarea Daciei (epoca Moesiei Inferior 101–106 şi se încheie odată cu provincia de sud (275)).

Scopul monografiei este nu atât rezolvarea problemelor de istorie militară (care ocupă desigur un loc important), cât punerea în lumină a elementelor vieţii soldatului roman, calitatea vieţii lui, legăturile cu mediul civil, forţa romanizatoare pe care a avut-o soldatul roman în context provincial dacic. Monografia castrului de la Slăveni încearcă să demonstreze că Dacia a aparţinut tipului occidental de viaţă romană, că fortificaţia a coagulat în jurul lui o bună parte din factorii procesului de romanizare. Toate acestea se vor reflecta atât în contextul scris a monografiei, cât şi, mai ales, în partea de prezentare a culturii materiale (prin comparaţie) ilustrată în catalog.

-

„Lucrarea Fiul Omului în Sfintele Evanghelii. O contribuţie la dezvoltarea hristologiei noutestamentare a constituit, iniţial, proiectul tezei de doctorat a Părintelui Moldovan Andrei Tudor (Ierom. Iosif), susţinută în anul 2016, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai, sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, titularul Catedrei de studiul Noului Testament a facultăţii mai sus amintită.

Analizând lucrarea de faţă, fac câteva remarci cu privire la semnificaţia şi importanţa subiectului cărţii, care, cu siguranţă, îl va ajuta pe cititorul „neteolog” să descifreze mai bine meandrele abordării respectivei teme. În ultimul timp, în literatura de specialitate, titlul „Fiului Omului”, singurul pe care Iisus şi L-a împropriat, a căpătat diferite interpretări, mai mult sau mai puţin apropiate de semnificaţia sa originală.”  (din „Prefaţă”)

„Sfârșitul Primului Război Mondial și constituirea României Mari au însemnat conștientizarea de către factorii decizionali și de către populaţie a necesităţii unor schimbări profunde la nivelul instituţiilor statului român. Era important să fie puse în practică nu doar dezideratele prevăzute în modificările constituţionale din 1917 (reforma agrară, votul universal masculin) sau în declaraţiile de Unire ale Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, dar și alte promisiuni ale guvernanţilor sau rezolvarea unor doleanţe mai vechi ale românilor: autonomie locală, descentralizare administrativă etc. În primii ani postbelici se observă, pe de-o parte, cel puţin la nivel declarativ, disponibilitatea oamenilor politici spre schimbare, iar pe de altă parte, radicalizarea unui curent contestatar și revendicativ, incluzând aici și mișcările de stânga. Era necesară adoptarea unei legislaţii uniforme, care să fie aplicată și înţeleasă la nivelul întregii Românii. Printre priorităţile legislative, de care România și românii aveau nevoie, se aflau: o nouă Constituţie, modificări substanţiale ale legislaţiei electorale și ale funcţionării administraţiei și principalelor instituţii ale statului. Pentru edificarea României Mari era nevoie de un Parlament ales, obiectiv îndeplinit în urma alegerilor din noiembrie 1919, și de guverne care să iniţieze aceste proiecte, dar mai ales să le pună în aplicare. Totodată, ar fi trebuit ca Parlamentul, guvernul, agenţii statului să fie recunoscuţi și acceptaţi de către populaţie și de către majoritatea factorilor politici, iar aceștia să se pună de acord în privinţa direcţiei de dezvoltare și a modului în care ar trebui să arate România. În mai puţin de trei ani au fost organizate trei scrutine electorale. Guvernul Alexandru Vaida-Voevod, rezultat în urma alegerilor din noiembrie 1919 a fost de scurtă durată (noiembrie 1919 – martie 1920), fiind urmat de guvernele Alexandru Averescu (martie 1920 – decembrie 1921), Take Ionescu (decembrie-ianuarie 1922) și Ion I.C. Brătianu (ianuarie 1922 – martie 1926).” (din „Studiu introductiv”)