-

Această carte a câștigat Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române în anul 2016

Această contribuție încearcă să refacă o secvență cronologică și culturală importantă pentru Preistoria sud-estului Europei. Perioada târzie a epocii bronzului a generat, în condiții diverse, reconfigurări ale vechilor scenarii. Este unul dintre primele momente istorice care a dus la scindarea Europei. Astfel, centrele de civilizație mai vechi, de la fațada răsăriteană a Mării Mediterane, tind să devină centre de iradiere/difuziune a bunurilor și ideilor culturale. În același timp, are loc un fenomen de diminuare a rolului cultural jucat de unele zone europene, care tind spre un nou statut. Între două concepte, centru și periferie, am încercat să definesc rolul jucat de ceea ce este denumit îndeobște cu termenul de zonă de contact. Mai rămân de stabilit mecanismul și componentele care au ordonat aceste relații. Din nefericire, pentru mulți ani, cercetarea arheologică din România s-a situat la un nivel conceptual și ideologic adeseori impropriu unor dezvoltări sau încheieri multidimensionale. Achizițiile teoretice și metodologice din ultimii ani permit, pe lângă racordarea la curentele arheologice actuale, conceptualizări proprii care, cu siguranță, vor duce la noi posibilități de abordare.

„Una dintre consecinţele benefice în plan istoric ale Marii Uniri de la 1918 o reprezintă stimularea înfiinţării de instituţii de învăţământ, cultură ș.a. în teritoriile unite cu Țara. Transilvania a fost printre provinciile în care au luat fiinţă cele mai multe instituţii românești, între cele mai însemnate situânduse Universitatea Daciei Superioare la Cluj în anul 1919. Centenarul aniversării întemeierii universităţii românești a prilejuit publicarea unui număr mare de monografii și sinteze de autor, sau prin colaborarea mai multor specialiști, care par să fi epuizat cam tot ceea ce se putea scrie despre Alma Mater Napocensis (geneză, înfiinţare, evoluţie în timp etc.). În ciuda acestei literaturi știinţifice bogate recente dar și din deceniile trecute (menţionăm doar lucrările monumentale redactate de Vasile Pușcaș și volumele coordinate de Ioan-Aurel Pop, Simion Simon, Ioan Bolovan sau Ovidiu Ghitta) au rămas cu siguranţă subiecte încă neexplorate ori ce își așteaptă reluarea interpretativă, precum și aducerea în circuitul știinţific a unor surse inedited privind istoria universităţii, însemnări, documente și fotografii care sunt probabil răspândite în diverse arhive publice și private din ţară și străinătate. Tocmai de aceea, recuperarea și editarea critică a unor asemenea documente rămâne un obiectiv actual pentru cercetătorii interesaţi de istoria universităţii din capitala (neoficială) a Transilvaniei.” - Ioan Bolovan