Teza lui Lucian Turcu a trasat practic un nou program de cercetare, a soluționat probleme rămase în suspensie din perioada anterioară, altele noi care au apărut în noul context politic și religios de după 1918. A optat pentru o rezolvare a problemelor abordate. A făcut o demonstrație de real profesionalism, de maturitate profesională, cu spirit critic, coroborând informațiile furnizate de la Blaj și de la Roma, într-o reconstrucție istorică ce așează Biserica Română Unită în cadrul societății românești, în evoluția istorică a României. A făcut-o beneficiind de o informație arhivistică copleșitoare, remarcabil gestionată și valorificată, integrată unei bibliografii exemplare pentru o teză de doctorat. Deși stufoasă ca informație, teza de dimensiuni impresionante se citește cu ușurință, fiind redactată într-un stil curgător, antrenant, cu o legătură logică între capitole, cu o foarte bună cunoaștere a problematicii pe care a tratat-o, ceea ce i-a permis să facă numeroase conexiuni, interpretări și încheieri extrem de valoroase. (Prof. univ. dr. Nicolae BOCŞAN)
„Cartea de faţă se înscrie în seria monografiilor de situri preponderent dacice, nu puţine apărute în epoca comunistă, dar una dintre rarele astfel de apariţii postdecembriste ale perioadei de tranziţie.
Demersul monografic pare convenţional datorită structurii asumate, dar în aceiaşi măsură neconvenţional prin metodele de valorificare ştiinţifică a cercetării derulate. El nu este doar produsul împletirii fericite a eforturilor unei mai vechi generaţii de cercetători cu noul val de tineri investigatori ai arheologiei şi a metodelor conexe.
Demersul este şi rezultatul conjugării mai vechilor, dar atât de necesare, metode pozitiviste, descriptiviste, cu cele ale abordărilor interdisciplinare de ultimă oră în domeniu.
Autorii, din colectivul extins al volumului, nu mai au nevoie de prezentare. Validarea lor, în planul cercetării arheologice şi al valorificării ştiinţifice a acesteia, a avut loc demult pentru unii dintre aceştia. Efortul lor colectiv vine din necesitatea umplerii golului lăsat de artizanul cercetării Cetăţuicii de la Unip, prietenului nostru Liviu Măruia, plecat mult prea devreme dintre noi.” (din CUVÂNT ÎNAINTE)
Contents
Preface (Vincent MEGAW)
Miloš JEVTIĆ
Basarabi and Ferigile Finds on the Border Between the Carpathian Basin and Central Balkans. Contribution to the Early Iron Age Chronology
Emilian TELEAGA–Dorin SÂRBU
The Chronology of the Late Hallstatt Cemeteries at the Lower Danube: Szentes–Vekerzug and Ferigile
Prisca BARTOLI
Knives with Spoon-Shaped Handle Terminal: a Potential Chronological Indicator?
Tiberius BADER
Ein Vergleich zwischen der Chronologie für Eisenzeit im östlichen Teil des Karpatenbeckens und im südwestdeutschen Raum, bzw. Baden-Württemberg. Ein allgemeiner Überblick
Maciej KARWOWSKI–Jiří MILITKÝ
The Relative and Absolute Chronology of Celtic Oberleiserberg
Mitja GUŠTIN–Boris KAVUR
Early La Tene Warrior Graves from Unterpremstätten-Zettling and Dobl-Zwaring (Styria/Austria)
Marko DIZDAR
Middle La Tene Female Iron Belts in the South-Eastern Part of the Carpathian Basin – is it Something Local and/or Global?
András JÁKY
Periodization of the Settlement of Balatonboglár–Berekre-Dűlő in the Iron Age
Borbála MARÁZ
The Chronology of the Late La Tene Period on the Tribal Territory of Eravisci, on the Basis of Historical Events and Painted Pottery
Attila HORVÁTH M.
Problems about the Change of Periods and Rites in the La Tene Cemetery on Csepel Island (Budapest)
Károly TANKÓ
Chronological Aspects of Ceramic Types from Recently Investigated La Tene Settlements in Hungary
Péter F. KOVÁCS
Chronological and Typological Problems of a La Tene Settlement Section from the Great Hungarian Plain
Katalin ALMÁSSY
Typology and Chronology: the First La Tene Horizon in the Upper Tisza Region
Branislav KOVÁR
The Settlements of the Hron, Ipeľ, Slaná and Rimava River Basins during the La Tene Period
Aurel RUSTOIU
Some Questions Regarding the Chronology of La Tene Cemeteries from Transylvania. Social and Demographic Dynamics in the Rural Communities
Iosif Vasile FERENCZ–Cristian C. ROMAN
One Landscape Two Settlements in the Late Iron Age Site at Tărtăria–Pietroşiţa, Alba County
Andreea DRĂGAN
Chronology of the Eastern Late La Tene Painted Pottery at Divici–Grad in the Iron Gates of the Danube
Emilian TELEAGA
Schwerter aus der Region des Eisernen Tores. Ein chronologischer Beitrag der Mittel- und Spät-La-Tene-Waffengräber
Marija LJUŠTINA–Miloš SPASIĆ
Brothers-In-Shears in the Afterlife: La Tene Warrior Panoply and Chronology at Belgrade–Karaburma
Mariana EGRI
The Beograd 4 Horizon in the Scordiscian Environment. Chronological Delimitation and Interpretation
Dragoș MĂNDESCU
The Chronology of the Rhodian Stamped Amphora Handles in the South-Eastern Proximity of the Carpathian Basin. A Case Study: the Late Iron Age Settlement at Cetățeni
Sebastian MATEI
Elements for a Chronological Framework of the Dacian Fortress from Târcov, Buzău County
Daniel SPÂNU
Iron Age Fibulae from Zimnicea in their Archaeological Contexts
ABBREVIATIONS
Această carte a câștigat Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române în anul 2016
Această contribuție încearcă să refacă o secvență cronologică și culturală importantă pentru Preistoria sud-estului Europei. Perioada târzie a epocii bronzului a generat, în condiții diverse, reconfigurări ale vechilor scenarii. Este unul dintre primele momente istorice care a dus la scindarea Europei. Astfel, centrele de civilizație mai vechi, de la fațada răsăriteană a Mării Mediterane, tind să devină centre de iradiere/difuziune a bunurilor și ideilor culturale. În același timp, are loc un fenomen de diminuare a rolului cultural jucat de unele zone europene, care tind spre un nou statut. Între două concepte, centru și periferie, am încercat să definesc rolul jucat de ceea ce este denumit îndeobște cu termenul de zonă de contact. Mai rămân de stabilit mecanismul și componentele care au ordonat aceste relații. Din nefericire, pentru mulți ani, cercetarea arheologică din România s-a situat la un nivel conceptual și ideologic adeseori impropriu unor dezvoltări sau încheieri multidimensionale. Achizițiile teoretice și metodologice din ultimii ani permit, pe lângă racordarea la curentele arheologice actuale, conceptualizări proprii care, cu siguranță, vor duce la noi posibilități de abordare.
„În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.
Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.
Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.
Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)