Rezultate căutare pentru 'Vasile Petrovici'

Grilă  Listă 

    100,00 LEI

    „Cartea de faţă se înscrie în seria monografiilor de situri preponderent dacice, nu puţine apărute în epoca comunistă, dar una dintre rarele astfel de apariţii postdecembriste ale perioadei de tranziţie.

    Demersul monografic pare convenţional datorită structurii asumate, dar în aceiaşi măsură neconvenţional prin metodele de valorificare ştiinţifică a cercetării derulate. El nu este doar produsul împletirii fericite a eforturilor unei mai vechi generaţii de cercetători cu noul val de tineri investigatori ai arheologiei şi a metodelor conexe.

    Demersul este şi rezultatul conjugării mai vechilor, dar atât de necesare, metode pozitiviste, descriptiviste, cu cele ale abordărilor interdisciplinare de ultimă oră în domeniu.

    Autorii, din colectivul extins al volumului, nu mai au nevoie de prezentare. Validarea lor, în planul cercetării arheologice şi al valorificării ştiinţifice a acesteia, a avut loc demult pentru unii dintre aceştia. Efortul lor colectiv vine din necesitatea umplerii golului lăsat de artizanul cercetării Cetăţuicii de la Unip, prietenului nostru Liviu Măruia, plecat mult prea devreme dintre noi.” (din CUVÂNT ÎNAINTE)

    100,00 LEI

    „Volumul Magistri et alumni, amore scribendi. Studia. In honorem professoris Nicolae Felecan este un omagiu adus profesorului băimărean, atât prin evocări, cât și prin studii științifice, elaborate de prieteni, colaboratori, oameni de litere din întreaga lume. Contributorilor care au participat și la publicarea volumului precedent (26) – Confluențe lingvistice și filologice. Omagiu profesorului Nicolae Felecan la împlinirea a 70 de ani –, li s-au alăturat, pentru a celebra, prin mijlocirea cuvântului, cei 75 de ani de viață ai sus-numitului dascăl, și alți filologi din țară și din străinătate. Printre cele 55 de personalități care au onorat invitația de colaborare la prezentul volum, se numără profesori și cercetători străini – Bertie Neethling (Africa de Sud), Ephraim Nissan (Anglia), Milan Harvalík (Cehia), Pierre-Henri Billy, Marcienne Martin, Michel A. Rateau (Franța), Enzo Caffarelli, Alfonso Germani, Alda Rossebastiano (Italia), Leo Loveday, Maho Kitamura (Japonia), Yolanda Guillermina Lopez Franco (Mexic), Sergey Goryaev (Rusia), Emili Casanova (Spania), Tamás Farkas, János N. Fodor (Ungaria) – și români, din majoritatea centrelor universitare și din institutele de cercetare ale Academiei Române: Ion Buzași (Alba Iulia), Ioan Dănilă (Bacău), Teodor Ardelean, Alina Bugheșiu, Daiana Felecan, Oliviu Felecan, Gheorghe Glodeanu, Mihaela Munteanu Siserman, Rodica Țurcanu (Baia Mare), Iulia Barbu-Comaromi, Gh. Chivu, Ioana Costa, Liviu Franga, Mariana Franga, Margareta Manu Magda, Iulia Mărgărit, Adrian Rezeanu, Adriana Stoichițoiu Ichim, Ioana Vintilă-Rădulescu (București), Dumitru Loșonți, G. G. Neamțu, Ștefan Oltean, Ilie Rad, Sabin Siserman (Cluj-Napoca), Teodor Oancă, Silvia Pitiriciu (Craiova), Traian Diaconescu, Daniela Butnaru, Alexandru Gafton, Mihaela Paraschiv (Iași), Ștefan Găitănaru (Pitești), Lazăr Avram (Ploiești), Sigrid Haldenwang (Sibiu), Adina Chirilă, Sergiu Drincu, Vasile Frățilă, Ionel Funeriu, Simona Goicu-Cealmof, Dan Negrescu (Timișoara).” (din „Cuvânt-înainte”)

    Vânzare

    Preț Normal: 50,00 LEI

    Special Price 40,00 LEI

     

    CUPRINS


    Dialectologie

    GABRIEL BĂRDĂȘAN
    Elemente lexicale moștenite sau creații interne ale istroromânei?
    DUMITRU LOȘONȚI
    Contribuții etimologice (II)
    IULIA MĂRGĂRIT
    Latinitatea „ascunsă” în lexicul graiurilor românești de la est de Bug, Ucraina
    NICOLAE SARA MANDU
    „Generația de vorbitori” și schimbarea în limbă
    TEOFIL TEAHA
    Un cuvânt moștenit din latină în graiul maramureșean actual
    VASILE ȚÂRA
    Un fenomen sintactic dialectal

    Fonetică

    FERNANDO SÁNCHEZ MIRET
    Câteva observaţii asupra diftongării metafonice în limba română
    VLADIMIR ZAGAEVSCHI
    Reflecţii privind definiţia diftongilor şi statutul semivocalelor [i] şi [u] în limba română

    Gramatică

    SERGIU DRINCU
    Punctuația lui însă
    ȘTEFAN GĂITĂNARU
    Complementul prepozițional în limba română veche
    G. G. NEAMȚU
    Câteva observații privind sintagmele posesive/ genitivale cu „al” + în limba română

    Istoria limbii române

    GHEORGHE CHIVU
    Terminologia părților corpului în scrieri vechi românești
    MARCU MIHAIL DELEANU
    Â și Î în trei înscrisuri bănățene din 1902

    Jurnalism

    ILIE RAD
    Precursorii presei românești

    Lexicologie

    ANA-MARIA BOTNARU
    Doi termeni generici de origine latină: pădure şi arbore
    TRAIAN DIACONESCU
    Antim Ivireanul. Structura retorică şi strategia argumentativă în Didahii
    IONEL FUNERIU
    Naturalia non sunt turpia
    ADRIANA STOICHIȚOIU ICHIM
    Cuvinte „la modă” în discursul politico-publicistic actual
    EMIL SUCIU
    „Turcisme” în Transilvania
    AIDA TODI
    Trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă şi stimularea creativităţii lingvistice
    IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU
    Adjective referitoare la numele statelor lumii

    Limba și literatura latină, filozofie și cultură clasică

    TRAIAN DIACONESCU
    Concepția despre timp în tragediile lui Sofocle
    TRAIAN DIACONESCU
    Conceptul de verosimil în retorica și poetica latină
    LIVIU FRANGA
    Lirismul colectiv și formele sale în Antichitatea clasică. Lirismul colectiv laic
    MARIANA FRANGA
    Debutul lirismului individual la Roma. Primele forme ale poeziei lirice latine culte: lirismul dramatic
    DAN NEGRESCU
    O cale către Sfinții Părinți

    Lingvistică și filologie romanică

    IULIA BARBU
    Adaugă la lista de favorite Adăugare la Comparație

    40,00 LEI

    „În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.

    Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.

    Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.

    Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)

Grilă  Listă