Sortează după

Momentan Cumpărați după:

  1. Autor: Alexandru Hegyi
  2. Autor: Bogdan Craiovan
  3. Autor: Ioan Carol Opriș
  4. Autor: Sergiu Soica
  5. Autor: Tudor Roşu

Rezultate căutare pentru 'Vasile Petrovici'

Grilă  Listă 

    90,00 LEI
    „This volume was published within the framework of LIMES National Reserch Programe, sup‑ported by the Romanian Ministry of Culture and National Identity. Therefore we would like to thank our friends and colleagues Ovidiu Țentea and Felix Marcu for their support in publishing this work. Special thanks go to: Constantin Băjenaru (MINAC); Sebastian Corneanu (Lucian Blaga University in Sibiu); Mihai Duca (Bucharest); + Arch. Cătălin Georgescu (Bucharest); Iulia Iliescu (University of Bucharest); Marian Mocanu (ICEM, Tulcea); Andrei Opaiț (Toronto); Dorel Paraschiv (ICEM, Tulcea); Prof. Constantin C. Petolescu (Bucharest); Mihai Popescu (CNRS, Paris); Raluca Popescu (Muzeul Municipiului București, Bucharest); Tiberiu Potârniche (MINAC); Arch. Anișoara Sion (Bucharest); Gabriel Stoian (Bucharest); Valeriu Toma (Bucharest); Mihai Vasile (MNIR Bucharest); Dan Vasilescu (MINAC); Florica Zaharia (former Conservator in Charge of the Department of Textile Conservation, The Metropolitan Museum of Art). For the topographic measurements, we owe thanks to Mihai Florea (MNIR Bucharest); some of the draw‑ings have been made by Jeni Efimov (ICEM, Tulcea), Cătălina Petolescu (Bucharest) and Ingrid Petcu (MINAC).” (from Acknowledgments)
    100,00 LEI

    „Cartea de faţă se înscrie în seria monografiilor de situri preponderent dacice, nu puţine apărute în epoca comunistă, dar una dintre rarele astfel de apariţii postdecembriste ale perioadei de tranziţie.

    Demersul monografic pare convenţional datorită structurii asumate, dar în aceiaşi măsură neconvenţional prin metodele de valorificare ştiinţifică a cercetării derulate. El nu este doar produsul împletirii fericite a eforturilor unei mai vechi generaţii de cercetători cu noul val de tineri investigatori ai arheologiei şi a metodelor conexe.

    Demersul este şi rezultatul conjugării mai vechilor, dar atât de necesare, metode pozitiviste, descriptiviste, cu cele ale abordărilor interdisciplinare de ultimă oră în domeniu.

    Autorii, din colectivul extins al volumului, nu mai au nevoie de prezentare. Validarea lor, în planul cercetării arheologice şi al valorificării ştiinţifice a acesteia, a avut loc demult pentru unii dintre aceştia. Efortul lor colectiv vine din necesitatea umplerii golului lăsat de artizanul cercetării Cetăţuicii de la Unip, prietenului nostru Liviu Măruia, plecat mult prea devreme dintre noi.” (din CUVÂNT ÎNAINTE)

    40,00 LEI

    „În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.

    Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.

    Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.

    Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)

    Vânzare

    Preț Normal: 90,00 LEI

    Special Price 70,00 LEI

    De la începutul toamnei lui 1918, pe fondul apropierii sfârșitului războiului, devenise tot mai clar că Imperiul Austro‑Ungar va parcurge o criză politică fără precedent. În cuvintele lui Lucian Blaga, „mânjite de sânge, simbolurile imperiale se năruiau”. Principiile propovăduite de președintele american Woodrow Wilson încă din ianuarie, reluate și sporite în iulie, ce păreau să devină biblia noilor organizări politice ale lumii, au zdruncinat serios Imperiul în fundamentele sale multinaționale. Nici celelalte foste imperii multinaționale ale continentului, Țarist și Otoman, nu au avut o soartă mai bună, deși au trecut prin transformări de altă natură. Oricum, înfrângerea din tranșee devenise iminentă, iar învingătorii aveau să facă toate eforturile pentru a încuraja modelul statului național și peste ruinele puterilor învinse. Odată ivite orizonturile unor retrasări de granițe în spiritul libertății naționale, nici sârbii, bosniecii, croații, polonezii, cehii sau slovacii nu au mai luat în calcul ideea de a rămâne pe mai departe în structura vechiului stat, oricâte încercări de resuscitare ar fi încercat autoritățile pentru a salva de acum muribundul imperiu. Românii ardeleni, îndrumați de o elită politică de excepție, cu Iuliu Maniu, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Lazăr și alții, s‑au capacitat, intens și irepetabil, pentru a profita de contextul politic favorabil și a obține ruperea Transilvaniei de Ungaria și unirea ei cu România. Chiar dacă astăzi există voci, e drept, nu multe, care contestă forța și îmbrățișarea unanimă a motivațiilor românilor ardeleni, în realitate voința și vocea acestora au fost ferme pentru „divorțul” de Ungaria, chiar unanime la scară istorică. Mai înainte, în climatul din 1910 sau 1915, verbalizarea unui deziderat atât de îndrăzneț era periculoasă, echivalentă cu „trădarea națională”, astfel că a existat, desigur, un segment al elitei care a îndemnat la ponderație și la câștiguri naționale mai mărunte, dar mai ușor realizabile. Însă de îndată ce contextul istoric a permis‑o, targetul România Mare, până nu demult unul mai degrabă utopic, a fost asumat de toată lumea. „Teljès elszaydás” (Despărțire totală) a pronunțat Iuliu Maniu la negocierile cu partea maghiară de la jumătatea lunii noiembrie, sintetizând voința românilor ardeleni. (din capitolul „I. Zilele de dinainte”)

Grilă  Listă