Sortează după

Momentan Cumpărați după:

  1. Autor: Adrian Onofreiu
  2. Autor: Claudia Septimia Sabău
  3. Autor: Cornelia Vlașin
  4. Autor: Tudor Roşu
  5. Autor: Valerian Marian

Rezultate căutare pentru 'Vasile Petrovici'

Grilă  Listă 

    „Imnele care împodobesc slujbele Bisericii Ortodoxe sunt creaţii ale unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii, cei mai mulţi trăitori în partea bizantină a primului mileniu al creştinătăţii încă nedivizate. După un alt mileniu de istorie zbuciumată a Bisericii, până astăzi, imnele marilor colecţii liturgice ca Octoihul, Triodul, Penticostarul şi Mineiele păstrează nealterată amintirea unei perioade esenţiale pentru structurarea învăţăturii de credinţă. Este perioada Sinoadelor Ecumenice, a marilor personalităţi care au ilustrat secolele patristice şi care au lăsat o perenă creaţie, atât de expresie mai teoretică, dar şi imnografică.” Vasile Grăjdian

    Vânzare

    Preț Normal: 90,00 LEI

    Special Price 70,00 LEI

    De la începutul toamnei lui 1918, pe fondul apropierii sfârșitului războiului, devenise tot mai clar că Imperiul Austro‑Ungar va parcurge o criză politică fără precedent. În cuvintele lui Lucian Blaga, „mânjite de sânge, simbolurile imperiale se năruiau”. Principiile propovăduite de președintele american Woodrow Wilson încă din ianuarie, reluate și sporite în iulie, ce păreau să devină biblia noilor organizări politice ale lumii, au zdruncinat serios Imperiul în fundamentele sale multinaționale. Nici celelalte foste imperii multinaționale ale continentului, Țarist și Otoman, nu au avut o soartă mai bună, deși au trecut prin transformări de altă natură. Oricum, înfrângerea din tranșee devenise iminentă, iar învingătorii aveau să facă toate eforturile pentru a încuraja modelul statului național și peste ruinele puterilor învinse. Odată ivite orizonturile unor retrasări de granițe în spiritul libertății naționale, nici sârbii, bosniecii, croații, polonezii, cehii sau slovacii nu au mai luat în calcul ideea de a rămâne pe mai departe în structura vechiului stat, oricâte încercări de resuscitare ar fi încercat autoritățile pentru a salva de acum muribundul imperiu. Românii ardeleni, îndrumați de o elită politică de excepție, cu Iuliu Maniu, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Lazăr și alții, s‑au capacitat, intens și irepetabil, pentru a profita de contextul politic favorabil și a obține ruperea Transilvaniei de Ungaria și unirea ei cu România. Chiar dacă astăzi există voci, e drept, nu multe, care contestă forța și îmbrățișarea unanimă a motivațiilor românilor ardeleni, în realitate voința și vocea acestora au fost ferme pentru „divorțul” de Ungaria, chiar unanime la scară istorică. Mai înainte, în climatul din 1910 sau 1915, verbalizarea unui deziderat atât de îndrăzneț era periculoasă, echivalentă cu „trădarea națională”, astfel că a existat, desigur, un segment al elitei care a îndemnat la ponderație și la câștiguri naționale mai mărunte, dar mai ușor realizabile. Însă de îndată ce contextul istoric a permis‑o, targetul România Mare, până nu demult unul mai degrabă utopic, a fost asumat de toată lumea. „Teljès elszaydás” (Despărțire totală) a pronunțat Iuliu Maniu la negocierile cu partea maghiară de la jumătatea lunii noiembrie, sintetizând voința românilor ardeleni. (din capitolul „I. Zilele de dinainte”)
    50,00 LEI
    „Una dintre consecinţele benefice în plan istoric ale Marii Uniri de la 1918 o reprezintă stimularea înfiinţării de instituţii de învăţământ, cultură ș.a. în teritoriile unite cu Țara. Transilvania a fost printre provinciile în care au luat fiinţă cele mai multe instituţii românești, între cele mai însemnate situânduse Universitatea Daciei Superioare la Cluj în anul 1919. Centenarul aniversării întemeierii universităţii românești a prilejuit publicarea unui număr mare de monografii și sinteze de autor, sau prin colaborarea mai multor specialiști, care par să fi epuizat cam tot ceea ce se putea scrie despre Alma Mater Napocensis (geneză, înfiinţare, evoluţie în timp etc.). În ciuda acestei literaturi știinţifice bogate recente dar și din deceniile trecute (menţionăm doar lucrările monumentale redactate de Vasile Pușcaș și volumele coordinate de Ioan-Aurel Pop, Simion Simon, Ioan Bolovan sau Ovidiu Ghitta) au rămas cu siguranţă subiecte încă neexplorate ori ce își așteaptă reluarea interpretativă, precum și aducerea în circuitul știinţific a unor surse inedited privind istoria universităţii, însemnări, documente și fotografii care sunt probabil răspândite în diverse arhive publice și private din ţară și străinătate. Tocmai de aceea, recuperarea și editarea critică a unor asemenea documente rămâne un obiectiv actual pentru cercetătorii interesaţi de istoria universităţii din capitala (neoficială) a Transilvaniei.” - Ioan Bolovan

Grilă  Listă