Preț Normal: 50,00 LEI
Special Price 40,00 LEI
CUPRINS
Dialectologie
GABRIEL BĂRDĂȘAN
Elemente lexicale moștenite sau creații interne ale istroromânei?
DUMITRU LOȘONȚI
Contribuții etimologice (II)
IULIA MĂRGĂRIT
Latinitatea „ascunsă” în lexicul graiurilor românești de la est de Bug, Ucraina
NICOLAE SARA MANDU
„Generația de vorbitori” și schimbarea în limbă
TEOFIL TEAHA
Un cuvânt moștenit din latină în graiul maramureșean actual
VASILE ȚÂRA
Un fenomen sintactic dialectal
Fonetică
FERNANDO SÁNCHEZ MIRET
Câteva observaţii asupra diftongării metafonice în limba română
VLADIMIR ZAGAEVSCHI
Reflecţii privind definiţia diftongilor şi statutul semivocalelor [i] şi [u] în limba română
Gramatică
SERGIU DRINCU
Punctuația lui însă
ȘTEFAN GĂITĂNARU
Complementul prepozițional în limba română veche
G. G. NEAMȚU
Câteva observații privind sintagmele posesive/ genitivale cu „al” + în limba română
Istoria limbii române
GHEORGHE CHIVU
Terminologia părților corpului în scrieri vechi românești
MARCU MIHAIL DELEANU
 și Î în trei înscrisuri bănățene din 1902
Jurnalism
ILIE RAD
Precursorii presei românești
Lexicologie
ANA-MARIA BOTNARU
Doi termeni generici de origine latină: pădure şi arbore
TRAIAN DIACONESCU
Antim Ivireanul. Structura retorică şi strategia argumentativă în Didahii
IONEL FUNERIU
Naturalia non sunt turpia
ADRIANA STOICHIȚOIU ICHIM
Cuvinte „la modă” în discursul politico-publicistic actual
EMIL SUCIU
„Turcisme” în Transilvania
AIDA TODI
Trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă şi stimularea creativităţii lingvistice
IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU
Adjective referitoare la numele statelor lumii
Limba și literatura latină, filozofie și cultură clasică
TRAIAN DIACONESCU
Concepția despre timp în tragediile lui Sofocle
TRAIAN DIACONESCU
Conceptul de verosimil în retorica și poetica latină
LIVIU FRANGA
Lirismul colectiv și formele sale în Antichitatea clasică. Lirismul colectiv laic
MARIANA FRANGA
Debutul lirismului individual la Roma. Primele forme ale poeziei lirice latine culte: lirismul dramatic
DAN NEGRESCU
O cale către Sfinții Părinți
Lingvistică și filologie romanică
IULIA BARBU
Adaugă la lista de favorite
Adăugare la Comparație
Această carte a câștigat Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române în anul 2016
Această contribuție încearcă să refacă o secvență cronologică și culturală importantă pentru Preistoria sud-estului Europei. Perioada târzie a epocii bronzului a generat, în condiții diverse, reconfigurări ale vechilor scenarii. Este unul dintre primele momente istorice care a dus la scindarea Europei. Astfel, centrele de civilizație mai vechi, de la fațada răsăriteană a Mării Mediterane, tind să devină centre de iradiere/difuziune a bunurilor și ideilor culturale. În același timp, are loc un fenomen de diminuare a rolului cultural jucat de unele zone europene, care tind spre un nou statut. Între două concepte, centru și periferie, am încercat să definesc rolul jucat de ceea ce este denumit îndeobște cu termenul de zonă de contact. Mai rămân de stabilit mecanismul și componentele care au ordonat aceste relații. Din nefericire, pentru mulți ani, cercetarea arheologică din România s-a situat la un nivel conceptual și ideologic adeseori impropriu unor dezvoltări sau încheieri multidimensionale. Achizițiile teoretice și metodologice din ultimii ani permit, pe lângă racordarea la curentele arheologice actuale, conceptualizări proprii care, cu siguranță, vor duce la noi posibilități de abordare.
În Biserica Răsăriteană începutul secolului al XIV‑lea ne înfăţişează una dintre cele mai reprezentative chipuri de scriitori bizantini din timpul renaşterii împăraţilor Paleologi, loc ocupat de cel care n‑a avut nici model şi nici imitatori, Sfântul Nicolae Cabasila, nepotul arhiepiscolului de Tesalonic (+1363) Nil Cabasila. Unic prin puterea lui de sintetizare, Nicolae Cabasila impresionează prin absorbirea mai tuturor curentelor Tradiţiei creştine milenare, uneori foarte discordante, începând de la Părinţii Apostolici şi de la generaţia imediat următoare, incluzând pe Scriitorii bisericeşti palestinieni, capadocieni şi antiohieni, ca să nu mai vorbim de Sfinţii Dionisie Pseudo‑Areopagitul şi Maxim Mărturisitorul, trecând printr‑un Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, Grigorie din Nazianz ori Atanasie și Chiril ai Alexandriei, sfârşind cu Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Simeon Noul Teolog, fără să‑i piardă din vedere pe Aristotel, Platon şi filosofii stoici ori pe alți umaniști celebri ai umanității. Este autorul care a ştiut foarte bine să‑i asimileze şi să‑i întruchipeze într‑un mănunchi de abordări teologice înalte, e drept foarte discrete, dar necesare atât pentru epoca sa, plină de frământări politice şi sociale, cât şi pentru consolidarea învăţăturii Bisericii din vremea sa şi mai ales extinderea biruinţei isihaştilor asupra ereziilor, ca unul care a fost un isihast prin formare. Cu adevărat Cabasila a fost un „isihast laic” care a promovat „isihasmul de lume”, fiind adânc ancorat şi încorporat în Biserică, ca un creştin mirean iniţiat şi experimentat, în Liturghie, în virtuţi şi prin Sfintele Taine. Această lărgime de vederi dovedeşte calităţile sale de mare creştin şi, în acelaşi timp, de deplin umanist, în scrisul căruia se poate distinge linia senină şi perfect autentică a cugetării creştine, descriind procesul de naştere şi de creştere a creştinului în Hristos, cu ajutorul Sfintelor Taine în viaţa spirituală a fiecăruia în parte, în calitatea lui de mădular viu şi activ al trupului tainic al Domnului – Biserica, fie el laic (mirean) ori monah. (din „Introducere”)