Rezultate căutare pentru 'Adrian Arde��'

Grilă  Listă 

    35,00 LEI
    Istoria Regimentului al II-lea român de graniţă, cu statul major la Năsăud (1763–1851), din cadrul structurilor militare imperiale austriece, este cunoscută, atât ca urmare a rolului avut în unele evenimente istorice care i-au definit existenţa, cât şi datorită studiilor şi scrierilor istoriografice, mai vechi sau de dată mai recentă. Mult mai puţine date au fost publicate despre Batalionul I Grăniceresc de Gardă (1933–1940) – destinat, inițial, pentru a fi cantonat în Năsăud, dar instalat efectiv în garnizoana Bistriţa – înfiinţat de regele Carol al II-lea, menit a fi continuatorul vechiului regiment năsăudean, şi care a avut ca areal geografic de recrutare locuitorii din fostele comune grănicereşti. Tocmai de aceea, lucrarea de faţă îşi propune să ofere cititorilor un corpus documentar privitor la acest batalion prin publicarea sau reluarea unor materiale scrise, provenite din mai multe surse: Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Arhivele Militare Piteşti, presa vremii, însemnări memorialistice etc. (Editorii)
    140,00 LEI
    „Lucrarea care vede acum lumina tiparului se apleacă asupra istoriei unei regiuni care este departe de a fi ocolit interesul specialiștilor datorită dimensiunilor multietnice, multiculturale și multiconfesionale care i-au îmbogățit istoria și i-au conferit un rol de punte de legătură între imperii, lumi și culturi Banatul. Punctul de pornire l-a constituit o valoroasă teză de doctorat Familii nobile din Banat în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Heraldică și genealogie, susținută cu succes de autoare în cadrul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București. Ceea ce conferă o valoare deosebită lucrării, trebuie spus de la început, este introducerea în circuitul științific a unor informații inedite, descoperite de Patricia Manea în arhivele pe care le-a cercetat cu asiduitate, pornind în fapt de la un fond arhivistic uitat și neexplorat, provenind din arhiva veche a comitatului Caraș, păstrat pe vremuri la muzeul din Lugoj și ajuns apoi în depozitele arhivelor din Timișoara. Mergând pe urmele acestor arhive «călătoare», dispersate de-a lungul timpului și în condiții istorice uneori tragice, cum a fost și istoria Banatului, a fost recompus, pas cu pas, dosarul inițial. Aceeași complexitate culturală și etno-confesională a determinat-o pe autoare, în chip fericit și justificat credem noi, să abordeze istoria elitelor bănățene în mod global, nu pe considerente și preferințe etnice care ar fi creat o fragmentare artificială ce putea împiedica înțelegerea fenomenelor în adâncimea și în integralitatea lor.” Prof. emerit Antal Lukacs

Grilă  Listă