„Cartea de faţă se înscrie în seria monografiilor de situri preponderent dacice, nu puţine apărute în epoca comunistă, dar una dintre rarele astfel de apariţii postdecembriste ale perioadei de tranziţie.

Demersul monografic pare convenţional datorită structurii asumate, dar în aceiaşi măsură neconvenţional prin metodele de valorificare ştiinţifică a cercetării derulate. El nu este doar produsul împletirii fericite a eforturilor unei mai vechi generaţii de cercetători cu noul val de tineri investigatori ai arheologiei şi a metodelor conexe.

Demersul este şi rezultatul conjugării mai vechilor, dar atât de necesare, metode pozitiviste, descriptiviste, cu cele ale abordărilor interdisciplinare de ultimă oră în domeniu.

Autorii, din colectivul extins al volumului, nu mai au nevoie de prezentare. Validarea lor, în planul cercetării arheologice şi al valorificării ştiinţifice a acesteia, a avut loc demult pentru unii dintre aceştia. Efortul lor colectiv vine din necesitatea umplerii golului lăsat de artizanul cercetării Cetăţuicii de la Unip, prietenului nostru Liviu Măruia, plecat mult prea devreme dintre noi.” (din CUVÂNT ÎNAINTE)

Summary

Giovanni Magliocco, Foreword

Neo-Gothic between Theory and Imaginary
Max Duperray, « NEO-GOTHIC » : frontières incertaines d’un concept littéraire
Florence Casulli, Macabre Short-Stories by Edgar Allan Poe and Roald Dahl
Valentina Sirangelo, Sulla natura lunare di Shub- Niggurath: dalla mythopoeia di Howard Phillips Lovecraft a The Moon-Lens di Ramsey Campbell
Patrycja Antoszek, Shirley Jackson’s Affective Gothicism: The Discourse of Melancholia in The Bird’s Nest
Barbara Miceli, Pathological Narcissism in a (Neo)Gothic Setting: Joyce Carol Oates’s “Evil Eye”
Dana Percec, Gothic Revisitations of Hamlet: Ian McEwan’s Nutshell
Rose-Anaïs Weeber, Crimson Peak: Guillermo del Toro’s Visual Tribute to Gothic Literature

Hybridizations & Mutations
Laura Pavel, The Gothic-Absurd Hybrid and the Limits of Representation
Lucian-Vasile Szabo & Marius-Mircea Crișan, Technological Modifications of the Human Body in Neo-Gothic Literature: Prostheses, Hybridization and Cyborgization in Posthumanism
Alessandra Squeo, Hybridizing Textual Bodies and Neo-Gothic Identities: Frankenstein’s Afterlife in Shelley Jackson’s Fiction
Mihaela Ursa, Media Pride and Prejudices of Transmedial Traffic: Enacting Jane Austen with Zombies
Doru Pop, A Replicant Walks into the Desert of the Real and Tells Unfunny Jokes in the Flickering Lights of Neon-Gothic Fantasy
Richard Kidder, Some Examples of the Ecogothic in Contemporary English Language Fiction
Carmen Borbély, Post-Gothic Traces in Ian McEwan’s Solar

Peripheral Configurations of the Neo-Gothic
Gerry Turcotte, The Caribbean Gothic Down Under: Caribbean Influences in Marianne de Pierres’ Parrish Plessis Novels
Ana-Maria Parasca, The Sense of Otherness in Kate’s Morton Novels
Gisèle Vanhese, Néo-gothique et imaginaire amérindien dans Le Mutilateur de Julian Mahikan
Katarzyna Ancuta, Patterns of Shadows: Japanese Crime Gothic as Neo-Gothic
Luisa Valmarin, La poesia di Arturo Graf tra tentazioni gotiche e reminiscenze emineschiane
Catherine de Wrangel, Racconto d’autunno de Tommaso Landolfi: du récit gothique à la réflexion philosophico-politique
Fabio Camilletti, Melissa, o la realtà dei fantasmi
Ruxandra Cesereanu, Leonid Dimov: Spectrality and the Neo-Gothic Atmosphere
Corin Braga, Vintilă Ivănceanu: From Oneirism to the Neo-Gothic
Marius Popa, Les retours du néo-gothique dans la littérature de Mircea Cărtărescu. Les artifices de l’imaginaire dans Solenoid
Giovanni Magliocco, L’errance post-mortem d’une identité fragmentée. Pudră de Dora Pavel entre Néo-Gothique et Postmoderne

Book Reviews

Link -> http://caieteleechinox.lett.ubbcluj.ro/

„În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.

Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.

Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.

Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)

În Biserica Răsăriteană începutul secolului al XIV‑lea ne înfăţişează una dintre cele mai reprezentative chipuri de scriitori bizantini din timpul renaşterii împăraţilor Paleologi, loc ocupat de cel care n‑a avut nici model şi nici imitatori, Sfântul Nicolae Cabasila, nepotul arhiepiscolului de Tesalonic (+1363) Nil Cabasila. Unic prin puterea lui de sintetizare, Nicolae Cabasila impresionează prin absorbirea mai tuturor curentelor Tradiţiei creştine milenare, uneori foarte discordante, începând de la Părinţii Apostolici şi de la generaţia imediat următoare, incluzând pe Scriitorii bisericeşti palestinieni, capadocieni şi antiohieni, ca să nu mai vorbim de Sfinţii Dionisie Pseudo‑Areopagitul şi Maxim Mărturisitorul, trecând printr‑un Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, Grigorie din Nazianz ori Atanasie și Chiril ai Alexandriei, sfârşind cu Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Simeon Noul Teolog, fără să‑i piardă din vedere pe Aristotel, Platon şi filosofii stoici ori pe alți umaniști celebri ai umanității. Este autorul care a ştiut foarte bine să‑i asimileze şi să‑i întruchipeze într‑un mănunchi de abordări teologice înalte, e drept foarte discrete, dar necesare atât pentru epoca sa, plină de frământări politice şi sociale, cât şi pentru consolidarea învăţăturii Bisericii din vremea sa şi mai ales extinderea biruinţei isihaştilor asupra ereziilor, ca unul care a fost un isihast prin formare. Cu adevărat Cabasila a fost un „isihast laic” care a promovat „isihasmul de lume”, fiind adânc ancorat şi încorporat în Biserică, ca un creştin mirean iniţiat şi experimentat, în Liturghie, în virtuţi şi prin Sfintele Taine. Această lărgime de vederi dovedeşte calităţile sale de mare creştin şi, în acelaşi timp, de deplin umanist, în scrisul căruia se poate distinge linia senină şi perfect autentică a cugetării creştine, descriind procesul de naştere şi de creştere a creştinului în Hristos, cu ajutorul Sfintelor Taine în viaţa spirituală a fiecăruia în parte, în calitatea lui de mădular viu şi activ al trupului tainic al Domnului – Biserica, fie el laic (mirean) ori monah. (din „Introducere”)