SARMAŢII DINTRE CARPAŢI ȘI PRUT/SARMATIANS BETWEEN CARPATHIANS AND PRUT

Conceptul de „nomad” este frecvent utilizat în literatura arheologică şi istorică pentru a desemna comunităţi caracterizate prin mobilitate, însă definirea sa rămâne adesea insuficient nuanţată. Termenii „comunităţi pastorale” şi „nomazi”, deşi adesea consideraţi echivalenţi, desemnează în realitate stadii distincte de organizare economică şi socială. Din această perspectivă, nomadismul nu poate fi redus la o simplă formă de păstorit mobil, ci trebuie înţeles ca o etapă mai complexă de dezvoltare, strâns legată de afirmarea pastoralismului ecvestru şi de instituţionalizarea mobilităţii sistematice a grupurilor umane.
Această distincţie este esenţială pentru înţelegerea comunităţilor din spaţiul est‑carpatic, situat la extremitatea vestică a Marii Stepe Eurasiatice. Zona a constituit, pe termen lung, o regiune de contact şi tranziţie între lumea stepică şi spaţiile sedentare ale Europei centrale şi sud‑estice, fiind delimitată de bariera naturală a Munţilor Carpaţi şi de zonele de influenţă ale lumii mediteraneene. De‑a lungul a aproape cinci milenii, această regiune a constituit teritoriu de migraţie pentru diverse grupuri nomade, documentate arheologic pe vaste întinderi: de la purtători ai culturilor Iamnaia, Catacombelor şi Sabatinovka, la sciţi, sarmaţi, huni, cumani, mongoli. Prin caracteristicile sale specifice, stepa eurasiatică a reprezentat un mediu ideal pentru nomadism şi păstorit; nicăieri altundeva nu au găsit păstorii şi călăreţii nomazi un spaţiu mai adecvat şi mai întins pentru a‑şi dezvolta modul de viaţă la potenţial maxim. (din „Introducere”)

8 în stoc