Loading
TRANSPORT GRATUIT, IN ROMANIA, LA COMENZI DE PESTE 300 LEI
Adaugă la favorite

MIHAIL EMINESCU DIN PUNCT DE VEDERE PSIHANALITIC

70,00 lei

Anul 1932 aducea în librării două lucrări care urmau să răscolească precum o veritabilă furtună lumea literară şi medicală românească. La prima vedere, nimic mai diferit, mai separat şi mai independent una faţă de cealaltă decât lumea literaturii şi a medicinei, în afara faptului că unii medici, nu mulţi, au devenit la un moment dat scriitori apreciaţi în mai toate literaturile europene.
Prima era cartea semnată de criticul şi istoricul literar, profesorul universitar şi viitorul academician, personagiul carismatic, temut şi adulat în egală măsură George Călinescu. Acesta publica la începutul anului, la editura bucureşteană Cultura Naţională, cartea Viaţa lui Mihai Eminescu, care a trasat, cu o putere absolută, drumul biografic al poetului naţional, inclusiv asupra bolilor sale, până relativ recent1. Urmată doi ani mai târziu de o a doua carte, în cinci volume, la aceeaşi editură, Opera lui Mihai Eminescu, lucrarea îl transforma pe Călinescu în principalul exeget al vieţii şi operei marelui poet. Cu alte cuvinte, profesorul universitar avea toate mijloacele pentru a se impune drept vocea care domina absolut spaţiul dezbaterii publice despre Eminescu.
A doua carte era semnată de medicul Constantin Vlad, Mihail Eminescu din punct de vedere psihanalitic, lucrare apărută spre sfârşitul anului 1932 la Editura Cartea Românească din Bucureşti, ale cărei pagini declanşau o aprigă ripostă, aşa cum lesne se poate bănui, în special din partea lui George Călinescu, primul care avea să îi dea replica medicului.
Despre medicul Constantin Vlad, probabil principalul pionier al psihanalizei în România, s‑au publicat foarte puţine pagini, iar personalitatea, opera şi rolul său în dezvoltarea preocupărilor psihanalitice în România rămân un posibil şi necesar şantier de cercetare.
Întrebarea centrală este aceea legată de cauzele pentru care lucrarea pe care o republicăm astăzi a declanşat, pe drumul deschis de Călinescu, riposta dură a mediului literar. Textele publicate de noi în Addenda stau mărturie în acest sens. De ce literaţii resping, critică, desfiinţează cu aciditate cartea lui Vlad? Probabil pentru că medicul a îndrăznit să analizeze opera lui Eminescu prin prisma biografiei poetului, în timp ce criticii şi istoricii literari, Călinescu mai ales, procedau invers, analizau biografia prin prisma operei. Schimbarea de paradigmă – una cu totul nouă la noi în epocă, dacă nu de‑a dreptul revoluţionară, cel puţin pentru momentul apariţiei cărţii – a declanşat riposta. În plus, argumentele medicului erau solide, ştiinţifice, logice, nu doar din punct de vedere medical, ci şi biografic. Deşi Constantin Vlad a făcut faţă atacurilor şi a publicat texte de răspuns, se poate observa că tonul său era mult mai temperat, mai moderat în aceste rânduri decât cel utilizat în carte. (din „Introducere”)

9 în stoc

De obicei, expediat în 2-3 zile.
Plată sigură și protejată
Categories: ,

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „MIHAIL EMINESCU DIN PUNCT DE VEDERE PSIHANALITIC”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Book information

ISBN 13
978-630-372-108-8
Număr de pagini
222
Format
B5
Data lansării
2026
Copertă cartonată
NU

S-ar putea să-ți placă și…

Previzualizare
Adaugă la favorite
Adaugă în coșVezi coșul
Previzualizare
Adaugă la favorite
Previzualizare
Adaugă la favorite
Adaugă în coșVezi coșul
Previzualizare
Adaugă la favorite
Previzualizare
Adaugă la favorite
Adaugă în coșVezi coșul
Previzualizare
Adaugă la favorite
Nou
    Coșul dvs
    ×