ÎMPLETIREA VECHIULUI CU NOUL
70,00 lei
Mituri antice în literatura contemporană
Un scriitor modern se raportează la unul canonic, scria Harold Bloom în Canonul occidental. Astăzi, miturile Greciei antice îşi găsesc ecouri în literatura contemporană, pentru că mitul este încă viu printre noi: „Pentru a ne convinge este de ajuns să ne uităm în jurul nostru: o planetă căreia îi dăm numele Venus, o reţea de întâlniri intime denumită Electra […], un roman poliţist din seria Noire […] se intitulează Le Sang des Atrides (Sângele Atrizilor)”. Cultura noastră se învârte în jurul mitologiei, care lasă urme nu numai în societate, ci şi în artă. Literatura contemporană ne‑o dovedeşte. Apropiindu‑se sau distanţându‑se uneori de mit, alteori, după cum afirmă şi Alain Robbe‑Grillet, demontându‑i mecanismul, literatura continuă să se hrănească din el. Aşadar, mitul supravieţuieşte, chiar dacă, aşa cum susţinea Gilbert Durand, el poate trece în uitare pentru un timp. „Nu există paradis nici pentru memorie, nici pentru uitare. Ci doar mersul uneia şi al celeilalte, şi paşii lor ce au o istorie. O istorie urmînd a fi scrisă”.
Astfel, continuând tradiţia teatrului de secol XX, secol care revine la operele antice, literatura îndreptându‑se către rescrierea şi reinterpretarea miturilor greceşti, scriitorii contemporani par să urmeze ceea ce propune Umberto Eco, lucrând „asupra unui autor contemporan ca şi cum ar fi antic şi asupra unui antic ca şi cum ar fi contemporan”. În acest sens, apar Muştele lui Jean‑Paul Sartre, o reinterpretare a mitului Atrizilor, Război cu Troia nu se face, de Jean Giraudoux, trimiterea la Homer fiind una directă, sau Caligula lui Albert Camus. De asemenea, pe legendara Electra o mai găsim şi în Electra lui Giraudoux sau în trilogia lui Eugene O’Neill, Din jale se întrupează Electra. George Bernard Shaw scrie Pygamalion, iar Tennessee Williams, Orfeu în infern, Jean Anouilh, Antigona şi Medeea, iar Jean Cocteau, Orfeu şi Testamentul lui Orfeu.
Pornind de la ideea lui Eco, dar şi de la cea a lui T.S. Eliot, cum că „nici un poet, nici un artist de nici un fel nu poate fi pe deplin înţeles singur. Semnificaţia sa, felul în care este apreciat, stau în raportarea la poeţii şi artiştii din trecut. Nu poate fi valorificat singur” (altfel spus, trecutul influenţează prezentul, iar prezentul influenţează trecutul), îmi propun ca în această lucrare să scot în evidenţă împletirea vechiului cu noul, să aduc în prim‑plan valorificări ale miturilor antice în literatura postbelică şi contemporană, fie ea literatură română, fie universală. (din „Introducere”)
9 în stoc





Recenzii
Nu există recenzii până acum.