ISTORIE

FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA

Daniel Hrenciuc

carte
ISBN 978‑606‑543‑695‑4
Anul apariției: 2016
Format: B5
Nr. pagini: 346
Preț: 35 lei

„Interesul specialiștilor și al publicului larg pentru Francmasonerie a crescut exponențial în ultimii ani, motiv pentru am decis să cercetez, să aprofundez și să public o lucrare consacrată istoriei Francmasoneriei din România într‑un context european. Dincolo de speculațiile, acuzațiile și interpretările, clișeele și stereotipurile asociate Francmasoneriei și francmasonilor, rezultat al ignoranței, necunoașterii și, probabil, al relei voințe, Francmasoneria este o instituție și organizație fraternă, o frăție, cu o capacitate extraordinară de a se adapta unor medii sociale foarte diferite, la care membrii săi – „oameni liberi și de bune moravuri” – aderă în scopul de a se perfecționa moral și spiritual, având drept ideal cultivarea dragostei față de oameni și servirea binelui general. Pe de altă parte, „Francmasoneria este singura societate unde candidații trebuie să fie primiți legați la ochi, iar până când nu vor ajunge să urce în rang, puține fiind lucrurile pe care ei le pot cunoaște în această privință”. În acest sens, marchizul de La Fayette, el însuși un renumit francmason, afirma că „Masoneria este un Ordin a cărui primă stea este spiritul caritabil și ale cărei principii sunt virtutea, moralitatea și fidelitatea”. Definită drept o „societate de bărbați, reuniți în scopul de a practica toate virtuțile, de a exercita la scară universală dragostea față de semeni și de a se întrajutora în fața grelelor încercări ale vieții”, Francmasoneria se traduce, din punct de vedere etimologic, drept o „asociaţie a zidarilor liberi”, fiind o societate secretă. În trecut, membrii săi aveau semne, vestimentaţie specială, un alfabet secret şi erau organizaţi în trei grade: ucenic, calfă şi maestru, care se întâlnesc şi astăzi8. Este firească păstrarea, conservarea și relevarea unor secrete doar membrilor francmasoni, adică celor inițiați, o reflectare absolut normală a frontierei dintre profani și inițiați. Nevoiți să se întâlnească în locuri și sedii secrete, francmasonii zilelor noastre au o activitate discretă, deși unele dintre sediile, templele și activitățile lor sunt cunoscute marelui public10, inclusiv prin intermediul mass-mediei11, atât de atentă, preocupată și, de ce să nu recunoaștem, de insistentă în cazul unor astfel de societăți.” - fragment din Introducere

Cuprins INTRODUCERE 7 Capitolul I. Evoluția istorică a Francmasoneriei universale. Unele considerații 11 I.1. Originile Francmasoneriei 15 I.2. Francmasoneria și Ordinul Templierilor 18 I.3. Camaraderia 19 I.4. Francmasoneria în alte țări 38 I.5. Organizații internaționale de influență masonică 44 I.6. Loja, riturile, simbolurile 49 Capitolul II. Personalități rosacruciene 70 Capitolul III. Francmasoneria română 73 III.1. Transilvania 117 III.2. Francmasoneria în Bucovina 124 III.3. Basarabia 132 III.4. „B nai Brith” 134 Capitolul IV. Francmasoneria și Marea Unire din 1918 138 IV.1. „Rotary Club” 141 Capitolul V. Francmasoneria română în perioada interbelică (1919–1939) 142 Capitolul VI. Regimul carlist și „intrarea în adormire” a Francmasoneriei Române 164 Capitolul VII. Francmasoneria în timpul celui de Al Doilea Război Mondial 168 Capitolul VIII. Francmasoneria și instaurarea regimului totalitar comunist 171 VIII.1. Represiunea împotriva Francmasoneriei 185 VIII.2. Operațiunea „Oculta” 188 Capitolul IX. Personalități ale Francmasoneriei din România 192 Capitolul X. Biserica și Francmasoneria 218 Concluzii 238 ANEXE 241 Anexa 1 241 Anexa 2 252 Anexa 3 260 Anexa 4 308 Anexa 5 311 Anexa 6 312 Anexa 7 314 Anexa 8 318 Anexa 9 320 Anexa 10 321 Anexa 11 322 Anexa 12 323 Anexa 13 327 Anexa 14 331 Anexa 15 332 Anexa 16 333 FREEMASONRY IN ROMANIA. CONTRIBUTIONS (Summary) 337 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 339