ASISTENŢĂ SOCIALĂ ȘI PEDAGOGIE

PEDAGOGIILE ALTERNATIVE. FUNDAMENTE TEORETICE

Mihaela Gabriela Neacșu

carte
ISBN 978-606-543-359-5
Anul apariției: 2013
Format: 21 × 27 cm
Nr. pagini: 110
Preț: 20 lei

"La începutul secolului al XX‑lea s‑a afirmat curentul sau mişcarea „educaţiei noi” ca reacţie faţă de peda‑ gogia tradiţională „care pusese în centrul preocupărilor sale educatorul şi conţinutul învăţământului, ignorând nevoile specifice ale copilului, dar şi pe cele ale societăţii şi care nu‑i mai mulţumea pe mulţi dintre cei preocupaţi de problematica educaţiei” (Albulescu I., 2009, p. 289). Pedagogia tradiţională „promova modelul educaţional al transmiterii‑ascultării‑asimilării‑restituirii” (Chiş V., 2002) cunoştinţelor şi era dominată de intelectua lism, autoritarism şi de caracterul pasiv al metodelor de instruire. Elevul era „îndopat cu sistematizările ştiin- ţifice de‑a gata oferite în procesul instruirii, schemele şi rezumatele ideatice…, predicile morale ţinute în numele unei purităţi etice” (Albulescu I., 2009, pp. 298–290).
Curentul „educaţiei noi” a însemnat o mişcare pedagogică puternică, o adevărată „revoluţie coperniciană” în pedagogie, după cum considera J. Dewey. Reforma în pedagogie nu s‑a oprit pur şi simplu la înlocuirea critică a şcolii „vechi”, ci a creat modele educaţionale noi şi „şcoli noi axate pe copil” care promovau libera dezvoltare a individualităţii copilului, a trebuinţelor, dispoziţiilor şi înclinaţiilor sale. Această concepţie are rădăcini în istoria pedagogiei, mai ales în opera lui J.J. Rousseau, care considera omul bun de la natură şi întemeia actul educaţional pe existenţa individuală a copilului, „care poartă în sine mijloacele necesare să‑i asigure dezvoltarea firească, … adică propria lui activitate, care poate fi orientată şi organizată de educator” (Cerghit I., 2009, p. 40). Ideile pedagogice din Emil (Despre educaţie) despre respectul nelimitat pentru natura bună a copilului, despre valorificarea în actul educa‑ ţional a spontaneităţii, a curiozităţii şi intereselor copilului sunt reiterate de reprezentanţii „educaţiei noi” şi adâncite cu noi abordări susţinute de cerce‑ tările experimentale.
Fundamentată pe concepţiile lui John Dewey, Adolphe Ferrière, E. Claparéde, Ovide Decroly, Maria Montessori, Ellen Key, Célestin Freinet, Jean Piaget, Roger Cousinet, Peter Petersen ș.a., mişcarea „educa‑ ţiei noi” a devenit cel mai puternic curent pedagogic, în Europa şi în cele două Americi şi s‑a afirmat ca o tendinţă novatoare care a pledat pentru respec‑ tarea libertăţii şi autonomiei copilului în educaţie. Interesul pentru copil şi pentru afirmarea unui model de educaţie întemeiat pe recunoaşterea naturii bune a acestuia a fost puternic susţinut de scriitoarea suedeză Ellen Key în lucrarea Secolul copilului (1900). Ellen Key edifica un nou sistem de educaţie bazat pe cunoaşterea temeinică a personalităţii copilului şi pe necesitatea de a respecta libertatea acestuia de a acţiona conform cerinţelor naturii sale întrucât „a lăsa natura să lucreze liniştit şi încet, a veghea numai ca munca naturii să fie susţinută de condiţii înconjură- toare: iată în ce constă educaţia” (Key E., 1978, p. 47). " - fragment extras din Introducere

Cuprins Introducere 7 STEP BY STEP 15 Pedagogia WALDORF 27 Pedagogia curativă 37 Pedagogia MONTESSORI 43 Pedagogia FREINET 55 Planul JENA 63 Bibliografia 69 Anexe 75