FILOLOGIE

ÎNSEMNĂRILE UNUI OM DE RÂND.
PAGINI DE JURNAL ŞI MEMORII (1965 – 1969; 1971; 1974)

Mihai Beniuc
Cu un Argument de: V. Fanache
Ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei, note şi comentarii, indice de nume de: Ilie Rad

carte
ISBN 978-606-543-696-1
Anul apariției: 2016
Format: B5
Nr. pagini: 450
Preț: 40 lei

„Însemnările unui om de rând“ nu sunt singurele pagini cu acest titlu, scrise de Mihai Beniuc. Încredinţate subsemnatului în vara anului 1975, împreună cu alte manuscrise, le ofer acum spre tipărire, prin bunăvoinţa criticului şi istoricului literar, Ilie Rad.
Obsesia de a-şi nota impresiile zilnice – diferitele gânduri politice, filosofice sau ştiinţifice (a fost pasionat, până la sfârşitul vieţii, de cercetarea psihologiei animalelor), dar, mai ales, înverşunatele dispute literare – l-a stăpânit toată viaţa. Şi nu mai puţin regretul că multe din aceste însemnări s-au pierdut, risipite în împrejurări dificile.
Se poate susţine despre Mihai Beniuc că, odată cu moartea lui (1988), s-a petrecut „dispariţia unui om de rând”, a unui individ lipsit de orice importanţă, formulă cu care îşi intitulează romanul său, din 1963, sau însemnările de faţă? E greu de spus, pentru că însemnările publicate acum, la aproape un sfert de veac de la moartea autorului, departe de a scoate la iveală o fiinţă banală, ne dezvăluie un foarte complicat personaj, impresionant prin verticalitatea opiniilor, de multe ori aberante, dar şi prin dramatismul unei conştiinţe infirmate de propriile sale credinţe utopice. (V. Fanache)


Dacă volumul de memorii dictate în 1975 („35 de ani printre literafi“, tipărit abia în 1999, cu titlul „Sub patru dictaturi“) a fost puternic autocenzurat și cenzurat, în vederea publicării volumului atunci, prezentele pagini memorialistice și fragmente de jurnal sunt scrise cu o „liminară sinceritate“ (expresia îi aparține lui Camil Petrescu). Document de mare însemnătate pentru istoria literară și alte discipline conexe (prin mărturiile aduse, prin dosarul de istorie literară – „Mihai Beniuc vs. Lucian Blaga“ –, prin cele peste 70 de fotografii, texte facsimilate, pagini din ziare și reviste etc.), cartea de față reflectă nu doar „spiritul veacului“, ci și drama unui om, mărirea și decăderea lui, neliniștile și singurătățile sale.
Mihai Beniuc s-a considerat și a și fost un comunist „până la moarte“. Cu toate acestea, în 1967, la împlinirea vârstei de 60 de ani, când comunismul românesc era în faza lui așa-zis „liberală“, Mihai Beniuc este nevoit să constate că regimul comunist s-a dovedit a fi o mare utopie: „Pentru naivitatea lor, ar trebui să li se ridice monumente până la cer lui Marx, Engels și Lenin. Desigur, nu și lui Stalin,cu care se pune capăt iluziei, dar definitiv“. (Ilie Rad)