RELIGIE ŞI TEOLOGIE

D I D A H I I
ADECĂ ÎNVĂŢĂTURI PENTRU CREŞTEREA FIILOR, LA ÎNGROPĂCIUNEA PRUNCILOR MORŢI

Petru Maior
Ediţie îngrijită, studiu introductiv, glosar, note, rezumat: Laura Stanciu, Ioan Adrian Circa

carte
ISBN 978-606-543-168-3
Anul apariției: 0
Format:
Nr. pagini: 0

Cunoscut ca un veritabil frondeur al timpului său, Petru Maior a luptat şi prin Didahiile sale pentru cauza emancipării, a ridicării prin educaţie a comunităţii româneşti, din indiferenţă şi ignoranţă, la conştiinţa de sine. Pentru posteritate, concentrarea lui Maior asupra educaţiei familiei, stăruinţa asupra rolului şi responsabilităţii părinţilor în educarea copiilor poate fi un important indicator, în efortul depus de intelectualii Şcolii Ardelene pentru cuplarea societăţii româneşti la societatea iluministă europeană. Gestul venea pe un evident fond de stabilitate, securitate şi de oarecare prosperitate înregistrate de societatea transilvăneană a vremii. Remarcăm la Maior preocuparea pentru aspectele practice, curente, tipice iluminismului, secondate de viziunea modernă asupra relaţiei de cuplu. Importantă pentru preotul protopop era distribuirea rolurilor în familie şi responsabilizarea părinţilor trupeşti şi duhovniceşti (naşii de botez, duhovnicul şi preotul paroh), pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a adolescenţilor şi a tinerilor.
Didahiile sunt adresate preoţilor uniţi şi neuniţi, beneficiarii direcţi şi fără întârziere a învăţămintelor morale cuprinse în culegerea de predici. Lucrarea nu cuprinde nicio referire la Biserica Catolică sau la cea Ortodoxă, tocmai pentru a asigura cărţii o largă răspândire. Alături de Samuil Micu, Maior contribuia astfel la popularizarea principiul educaţional interconfesional specific epocii. Simultan, el a stabilit prin Didahii un exigent standard pentru nivelul de cultură al clericilor şi a demonstrat că valorile morale, creştine şi educative promovate de preoţi puteau avea o aplicabilitate cotidiană. Fără doar şi poate, Didahiile exprimă pragmatismul pedagogic al vremii. Deopotrivă, lucrarea reprezintă, poate, cea mai vie și practică pagină de teologie a Şcolii Ardelene.
Indiferent de sursele de inspiraţie, Maior reuşea, prin această culegere de predici, o premieră în literatura noastră omiletică. El a alcătuit o lucrare originală în care miza pe puterea de nezdruncinat a educaţiei. Lucrarea este un adevărat îndreptar de morală practică, care indica schimbarea de mentalitate care se impunea în societatea ardelenească şi care, indiscutabil, a fost anticipată prin această lucrare.