ARTĂ ŞI ISTORIA ARTEI

JOHANN PETER KAUFFMANN UND DIE SPÄTKLASSIZISTISCHE SKULPTUR AM WEIMARER HOF

Mihai Călin Alexandru

carte
ISBN 973-86710-9-4
Anul apariției: 0
Format:
Nr. pagini: 0

Cartea, în limba germană, analizează cu precădere opera şi viaţa artistului Peter Kauffmann, dar şi alte personalităţi artistice contemporane locale ale curţii din Weimar, cum ar fi sculptorii Carl Gottlob Weiser, predecesorul lui Kauffmann ca sculptor de curte, J. H. Hose, sculptor din Eisenach şi Jakob Rathgeber din Gotha pentru a analiza influenţa lor asupra „Metropolei Culturale” Weimar şi efectul general asupra dezvoltării fazei târzii a sculpturii clasiciste.Cartea conţine 324 de pagini cu numeroase ilustraţii în alb-negru şi a fost concepută ca teză de doctorat, susţinută în 2003 la Universität Kassel.Peter Kauffmann provine din localitatea Reuthe din Vorarlberg. Primul studiu are loc la Ignatz Ritter în Alsacia de unde apoi pleacă la Paris să frecventeze cursurile Academiei franceze. Verişoara lui, Angelika Kauffmann îl aduce la ea la Roma unde îl sprijină să devină elev al bunului ei prieten Canova. Mai târziu devine unul din principalii colaboratori ai lui Thorvaldsen în atelierul acestuia din Roma, pentru ca apoi să fie numit sculptor de curte la Weimar. Situaţia financiară proastă a curţii de la Weimar îl obligă să colaboreze cu Christian Daniel Rauch în Berlin şi cu Dannecker în Stuttgart pentru a primi comenzi mai bine plătite.